Peste 200 de tineri proveniți din diferite comunități ortodoxe din Austria au participat sâmbătă, 10 octombrie 2026, la cea de‑a 13‑a Întâlnire Panortodoxă a Tineretului, desfășurată la Viena sub genericul „Sfintele Taine - calea noastră spre sfințire”. Evenimentul a constituit un prilej de rugăciune, aprofundare a credinței și comuniune frățească, reunind tineri de diferite naționalități, dar uniți prin apartenența la aceeași Biserică Ortodoxă.
Oră de religie pentru copiii din Italia
Preotul Ioan Trandafir Bobîrnea de la Parohia "Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan" - Chianciano, din provincia Siena, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, a fost invitat marţi la Liceul Lingvistic şi de Ştiinţe Umane "San Bellarmino" din Montepulciano, pentru a prezenta în cadrul unei ore de religie la clasa a XII-a tema: "Ortodoxia şi Biserica Ortodoxă în Italia". "Elevii au fost interesaţi de cunoaşterea aspectelor principale ce caracterizează Ortodoxia în general şi felul în care este organizată Biserica Ortodoxă în Italia, dar şi poziţia Bisericii Ortodoxe faţă de problemele actuale cu care se confruntă tinerii", a consemnat părintele Ioan Trandafir Bobîrnea. Aceste întâlniri cu elevii vor continua şi în perioada următoare, în care se vor aborda teme de dialog privind confesiunea catolică şi cea ortodoxă, precum şi dialogul între teologie, ştiinţă şi filosofie. (M.N.)



.jpg)
