În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
„Ortodoxia, cinstirea lui Dumnezeu cea dreaptă”
În prima duminică din Postul Sfintelor Paşti, numită şi Duminica Ortodoxiei, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Liturghia Sfântului Ierarh Vasile cel Mare în Catedrala Mitropolitană din Iaşi. În cadrul slujbei a avut loc și o hirotonie întru preot, iar părintele arhimandrit Dosoftei Şcheul, Mare Eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iaşi, a citit Pastorala Sfântului Sinod dedicată acestei duminici speciale.
În fiecare an, Biserica Ortodoxă prăznuiește în Duminica întâi din Postul Mare triumful Ortodoxiei, al dreptei credințe împotriva ereziilor, fiind amintite evenimentele din 11 martie 843 de la Constantinopol, când a fost restabilit cultul sfintelor icoane și întărite hotărârile celor șapte sinoade ecumenice.
În această zi atât de importantă, credincioşii din Iaşi şi din împrejurimi au umplut Catedrala Mitropolitană la Sfânta Liturghie, oficiată de IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Sanctus” al Catedralei Mitropolitane, dirijat de Costel Mirel Nechita.
După citirea Sfintei Evanghelii, părintele arhimandrit Dosoftei Şcheul, Mare Eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iaşi, a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei, adresată clerului şi credincioşilor.
În cadrul slujbei arhierești a avut loc și o hirotonie întru preot, cea a diaconului Lucian Ciobanu, pe seama Parohiei „Sfântul Dimitrie”-Gârbeni, localitatea Havârna, Protopopiatul Darabani. În continuare, urmând îndemnul Sfântului Sinod, s-a organizat colecta de bani pentru Fondul Central Misionar.
La finalul Sfintei Liturghii, numeroşi credincioşi s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, după care au ascultat cuvântul de învățătură al Părintelui Mitropolit Teofan.
„Ortodoxia este cinstirea lui Dumnezeu cea dreaptă, este slava pe care oamenii o aduc lui Dumnezeu în chip drept, autentic și plin de lumină. A fi ortodox înseamnă a avea gândul lui Hristos, a avea mintea lui Hristos, adică a vedea nu după înțelepciunea acestei lumi, ci din înțelepciunea primită de la Duhul Sfânt a vedea lucrurile care se întâmplă în lume, în viața noastră și în viața celor din jurul nostru. A fi ortodox înseamnă post, rugăciune, sfinte slujbe și multă milostenie. Ortodoxul adevărat face parte ori dintr-o mănăstire, ori dintr-o familie încadrată în viața unei parohii. Aceasta este ziua rânduită de Dumnezeu în care noi să ne amintim că facem parte din Sfânta Biserică Ortodoxă”, a subliniat Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Înainte de a se îndrepta spre casele lor, credincioșii au fost binecuvântați de ierarh și de soborul slujitor.