Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
Pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, reprezintă pentru numeroși credincioși un prilej de rugăciune, mulțumire și întărire în credință. În zilele dedicate să
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Sărbătorirea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, a început în mod solemn la Galați cu tradiționala procesiune „Călători pe cărările sfinţilor”, miercuri, 28 noiembrie. Cu binecuvântarea Îna
Am aflat cu întristare de trecerea din această viață, în data de 26 noiembrie 2018, a părintelui Ștefan Georgescu, preot îmbisericit la Parohia Secăria, Protopopiatul Câmpina, după o îndelungată și
Patru personalități ale culturii române au fost reașezate în lumina recunoștinței în cadrul unui eveniment găzduit miercuri, 28 noiembrie, de Biblioteca Academiei Române, în Sala „Heliade
Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului şi al întregii Palestine, a sosit ieri, 29 noiembrie 2018, în Bucureşti, cu prilejul celui de-al doilea hram al Catedralei Mântuirii Neamului, Sfân
Parohia Iancu Vechi-Mătăsari organizează în biserica parohială vineri, 30 noiembrie 2018, după Sfânta Liturghie, de la ora 11:30, un moment aniversar dedicat Centenarului Marii Uniri de la 1918. Programul
Sectorul învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor organizează Spectacolul cultural-artistic „Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor”, ediţia a 10-a, în Aula Magna „Teoctist
Preafericitul Părinte Teofil al 3-lea, Patriarhul Ierusalimului, este primit în mod solemn astăzi, la ora 12:45, în Catedrala Patriarhală istorică de pe Colina Bucuriei, de către Preafericitul Părinte Daniel,
Centrul de Studii și Dialog Interreligios și Intercultural (CSDII) din cadrul Universităţii din Bucureşti, în colaborare cu Centrul Cultural European Româno-Pan-Arab, a organizat ieri, 28 noiembrie, în Sala
Preoții din centrul Italiei (protopopiatele Lazio I, II, III, Toscana I și II, Umbria-Marche, Abruzzo, Campania-Molise și Puglia Basilicata) s-au întrunit la Centrul eparhial de la Roma, marți, 27 noiembrie, la conf
În ziua de sărbătorire a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, vineri, 30 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie, de la ora 9:00, la
La Galați a avut loc marți seara, 27 noiembrie, tradiţionalul concert de muzică bisericească şi patriotică organizat de Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Apostol Andrei” din oraș, ajuns anul acesta la cea
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat ieri, 28 noiembrie, la ședința comună solemnă a Camerei Deputaților și Senatului, consacrată celebrării Centenarului Marii
Parohia „Sfântul Cuvios Gherman”, județul Constanța, organizează licitație pentru atribuirea lucrărilor de pictură bisericească la data de 10.12.2018, ora 11:00, la sediul parohiei din orașul
Mănăstirea Snagov, titular al proiectului „Ansamblul Cultural Muzeal al Mănăstirii Snagov”, anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către Agenţia pentru Protecţia Mediului
Mănăstirea Snagov, titular al proiectului „Ansamblul Cultural Muzeal al Mănăstirii Snagov”, anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către Agenţia pentru Protecţia Mediului
Arhiepiscopia Bucureștilor anunță următoarele posturi neclericale vacante: inspector resurse umane la Protoieria Sector 2 Capitală; tâmplar la Serviciul colportaj, cântăreț bisericesc la Parohia „Buna
Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au desfășurat sâmbătă, 24 noiembrie, în orașul Pantelimon, județul Ilfov, cea de-a 11-a acțiune în cadrul campaniei „Prevenție și depistare a
Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au desfășurat sâmbătă, 24 noiembrie, în orașul Pantelimon, județul Ilfov, cea de-a 11-a acțiune în cadrul campaniei „Prevenție și depistare a
Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au desfășurat sâmbătă, 24 noiembrie, în orașul Pantelimon, județul Ilfov, cea de-a 11-a acțiune în cadrul campaniei „Prevenție și depistare a
În zilele care urmează sfințirii Catedralei Naționale, în sfântul locaș se săvârșeşte Sfânta Liturghie, între orele 9:00 şi 11:00. După Sfânta Liturghie, credincioșii au posibilitatea de a trece prin
Spectacolul de teatru „Osânda cărţilor”, dedicat Centenarului Marii Uniri, după un text scris de părintele Bogdan-Aurel Teleanu şi regizat de actriţa Simona Pandele, se va desfăşura în ziua de 30 noiembrie
Credincioşii au venit din toate colțurile orașului și chiar din alte localități pentru a se închina la moaștele Sfântului Stelian, aflate de aproape trei sute de ani la biserica dedicată acestuia din
În Arhiepiscopia Dunării de Jos au început manifestările spirituale organizate cu prilejul sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României. Astăzi, începând cu ora 10:00, la Muzeul Istoriei,
Arhimandritul Atanasie Prodromitul, stareţul Schitului Românesc Prodromu de la Sfântul Munte Athos, i-a oferit ieri, 27 noiembrie 2018, Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, o copie
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Fraților, vă îmbrățișează Aristarh, cel întemnițat împreună cu mine, și Marcu, vărul lui Barnaba – în privința căruia ați primit porunci; de va veni la voi, primiți-l – asemenea și Isus, cel ce se
Sfântul Sfinţit Mc. Zenovie, Episcopul Ciliciei, şi sora sa, Zenovia (†285) erau din oraşul Egeea, din Cilicia (Asia Mică). Ei s-au născut în prima jumătate a secolului al III-lea după Hristos.
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 457-458 „Încă pe când era vicar, arhimandritul Andrei Șaguna și-a început activitatea de păstor,
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


