În seara zilei de marți, 17 martie, Facultatea de Drept din București a găzduit conferința intitulată „Doamne, învață-mă să fiu om!” Prelegerea a fost susținută de părintele dr. Răzvan Ionescu, prodecan al Centrului de Studii și Cercetări „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Paris. În același cadru a fost lansat și un volum dedicat dezvoltării umane într-o epocă dominată de progresul tehnologic. Dialogul dintre teologie, vocația spirituală a omului, știință și provocările contemporane a fost abordat de părintele Răzvan Ionescu pe parcursul conferinței desfășurate în Aula Magna a Facultății de Drept din Capitală. O atenție deosebită a fost acordată provocărilor pe care inteligența artificială le aduce în rândul societății. „Există un chip foarte personal și personalizat cu care fiecare dintre noi Îl trăiește pe Dumnezeu. Astăzi există tendințe globale ale oamenilor de a-L ocoli pe Dumnezeu și a se descurca singuri. Oferta tehnologică alimentează porniri și căutări în direcția auto-îndumnezeirii, lucru care poate suna fascinant, dar care nu provine din cultura creștină. Cred că, dacă ne dăm seama că deciziile noastre au un impact existențial, adică au repercusiuni asupra vieții întregi și asupra a ceea ce devenim în veșnicie, ajungem la concluzia că, fără a ne preda în mâinile lui Dumnezeu, autorul adevărat al proiectului care suntem noi, nu putem învăța să fim oameni”, a declarat părintele Răzvan Ionescu pentru TRINITAS TV.
Paraclisul de la Staționar 2 Reșița a fost binecuvântat
Staționarul 2 al Spitalului Județean de Urgență Reșița a îmbrăcat haine de sărbătoare luni, 29 aprilie. În ultima perioadă a fost amenajat în totalitate paraclisul din incinta acestei unități medicale, iar în Sfânta și Marea Luni a fost binecuvântat. Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a săvârșit slujba de sfințire a acestui paraclis ce are ca hramuri „Acoperământul Maicii Domnului” și „Sfânta Mare Muceniță Ecaterina”. Paraclisul a fost reabilitat integral la interior și exterior şi a fost dotat cu vitralii și cu obiecte noi de cult.
De asemenea, PS Părinte Episcop a sfințit și o troiță amplasată la intrarea în paraclis. Au fost prezenți la acest eveniment reprezentanţi ai autorităților județene, preoți din municipiu, cadre medicale, pacienți, precum și mai mulți credincioși din Reșița.
„În cadrul acestui spital am avut îndată după evenimentele din 1989 un paraclis, dar odată cu venirea pandemiei, acesta a fost desființat. Din anul 2022 s-a lucrat aici foarte mult și, iată, înainte de marele praznic al Învierii Mântuitorului, în acest an închinat îngrijirii bolnavilor și sfinților tămăduitori, ne-am bucurat să sfințim chiar în Lunea cea Mare acest paraclis în care suntem convinși că atât medicii, cât și asistenții și infirmierii, dar mai ales bolnavii se vor ruga și vor cere ajutorul lui Dumnezeu în tot lucrul bun, deoarece într-un spital este nevoie și de un loc de rugăciune, de un laborator spiritual. Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute ca pe mai departe să avem grijă de bolnavii noștri prin amenajarea acestor paraclise în toate spitalele și așezămintele sociale din eparhia noastră”, a afirmat Preasfințitul Părinte Lucian.
Părintele slujitor Alin Chicoș a fost hirotesit iconom stavrofor, iar tuturor celor care s-au implicat în procesul de renovare și înfrumusețare ierarhul le-a oferit diplome de recunoștință.
La final, toți cei prezenți au primit cărți de rugăciuni și iconițe, iar părintele Alin i-a oferit Preasfințitului Părinte Lucian o icoană. Anul acesta, Spitalul Județean de Urgență Reșița - Staționar 2 împlinește 100 de ani de funcționare.



.jpg)
