Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Parastas la doi ani de la trecerea la cele veșnice a Episcopului Vasile Flueraș (Someșanul)
La Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, au săvârșit slujba Parastasului la doi ani de la trecerea la cele veșnice a Preasfințitului Părinte Vasile Flueraș (Someșanul), Episcop emerit și fost Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în perioada 1998-2019, care a trecut la Domnul în data de 8 octombrie 2021.
La slujba Parastasului, care a avut loc sâmbătă seara, 7 octombrie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Andrei a evocat personalitatea blândului și bunului ierarh de vrednică amintire.
„Credem că sufletul Preasfințitului Părintelui nostru Vasile a fost cu noi aici la rugăciune și ne-a atins în zbor. […] Cei ce-l iubesc își amintesc cu drag de el, iar noi spunem așa, împreună cu Înțeleptul Solomon, că «sufletele drepților sunt în mâna lui Dumnezeu». Sufletul lui e în mâna lui Dumnezeu”, a mărturisit ierarhul. În continuare, la mormântul Preasfințitului Părinte Vasile, din cripta ierarhilor de la demisolul catedralei, a fost săvârşit un trisaghion.



.jpg)
