Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Parastas pentru Episcopul Vasile Flueraș
În Duminica a 21-a după Rusalii (Pilda semănătorului - a Sfinților Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic), 13 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a slujit la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. La finalul Liturghiei, ierarhul a săvârșit slujba Parastasului la trei ani de la trecerea la cele veșnice a Preasfințitului Vasile Flueraș (Someşanul).
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Cuvinte responsabile și cuvinte iresponsabile”, în cadrul căruia a vorbit despre Pilda semănătorului şi a explicat că bârfele și cuvintele iresponsabile pot dărâma, în timp ce cuvintele responsabile pot zidi. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu.
La finalul slujbei, Părintele Mitropolit Andrei a acordat „Crucea Transilvană” pentru mireni, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, lui Mircea Abrudean, secretar general al Guvernului României, cu rang de ministru.
La Sfânta Liturghie au luat parte numeroși credincioși, iar o parte din cei prezenți au participat la slujbă în fața catedralei din Piața Avram Iancu, rugându-se alături de ierarh pentru cei aflați în necazuri și suferințe, pentru încetarea războaielor, pentru pacea, sănătatea și mântuirea lumii.
La finalul Liturghiei, IPS Părinte Mitropolit Andrei a săvârșit slujba Parastasului pentru Episcopul Vasile Flueraș (Someșanul), de la a cărui trecere la cele veșnice s-au împlinit marți, 8 octombrie, trei ani. Cu această ocazie, Părintele Mitropolit Andrei a evocat personalitatea blândului și bunului ierarh, de vrednică amintire, subliniind că a fost „un om dăruit de Dumnezeu cu multă credință, răbdare și devotament misionar”.
După slujba Parastasului, la mormântul Preasfințitului Părinte Vasile, din cripta de la demisolul catedralei, IPS Părinte Mitropolit Andrei a săvârşit un trisaghion.
La evenimentul comemorativ au participat numeroși credincioși, între care s-au aflat şi ucenici și fii duhovnicești de-ai Episcopului Vasile Flueraș.



.jpg)
