Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Parastas pentru Mitropolitul Banatului
Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a săvârşit luni, 6 octombrie, la împlinirea a nouă zile de la mutarea la Domnul a vrednicului de pomenire Mitropolit Nicolae Corneanu, slujba Parastasului la cripta ierarhilor de la subsolul Catedralei Mitropolitane din Timişoara. În cadrul acesteia, ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, consilieri de la Centrul eparhial şi slujitori ai sfântului locaş. La slujbă au participat angajaţii Centrului eparhial, monahiile de la Reşedinţa Mitroplitană şi mai mulţi clerici şi credincioşi timişoreni. În încheiere, pr. Ionel Popescu, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Timişoarei, a ţinut un cuvânt de omagiere a personalităţii vrednicului Arhipăstor şi Părinte iubitor al fiilor Mitropoliei Banatului. (George Giurgiu)



.jpg)
