În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Părintele arhimandrit Justin Pârvu a trecut la Domnul şi Mântuitorul nostru
Aseară, la ora 22:40, ora României, după o suferinţă de mai multe săptămâni şi după un chin care s-a acutizat în ultimele ore, părintele Justin Pârvu a încetat din viaţa aceasta trecătoare şi s-a mutat la cereştile cete, la Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori pe care atât i-a iubit şi după care atât a jinduit.
Părintele Justin Pârvu s-a născut în satul Petru Vodă la 10 februarie 1919, s-a închinoviat la Mănăstirea Durău în anul 1936, a participat ca preot militar pe frontul de Răsărit în al Doilea Război Mondial, apoi a fost întemniţat politic între anii 1948-1964, iar între anii 1966-1975 a fost reprimit în monahism ca vieţuitor al Mănăstirii Secu (jud. Neamţ), iar între 1975-1991, ca vieţuitor al Mănăstirii Bistriţa (jud. Neamţ). În toamna anului 1991 a pus piatra de temelie a Mănăstirii Petru Vodă (de călugări), iar din anul 1999 a început construirea Mănăstirii Paltin (de maici).
De la sfârşitul lunii martie 2013, cancerul de stomac, pe care îl purta în taină de câţiva ani, a dezvoltat în metastază, care a adus cu sine complicaţiile medicale în urma cărora, după o suferinţă mucenicească pe deplin asumată şi conştientă, s-a mutat din lumea aceasta la o alta mai bună. Dumnezeu să-l odihnească! (sursa: petruvoda.ro)



.jpg)
