Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Părintele arhimandrit Varlaam Merticariu va fi hirotonit mâine arhiereu
Mâine, 20 decembrie 2009, va avea loc hirotonia întru arhiereu a preacuviosului părinte arhimandrit lector universitar dr. Varlaam Merticariu, ales de Sfântul Sinod episcop-vicar patriarhal cu titulatura Ploieşteanul, la 29 octombrie 2009, informează Biroul Presă al Patriarhiei Române. Evenimentul va avea loc la Catedrala patriarhală, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. Născut la 28 octombrie 1960, în localitatea Ştiubieni, judeţul Botoşani, părintele arhimandrit lector universitar dr. Varlaam Merticariu a absolvit Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ (1982) şi este licenţiat al Institutului Teologic Universitar din Bucureşti (1987). Între 1987-1990, a urmat cursurile de doctorat în Teologie la acelaşi institut, obţinând titlul de doctor în teologie cu teza „Spiritualitate şi istorie pe teritoriul României în epoca bizantină şi postbizantină“ (2003), sub coordonarea ştiinţifică a domnului academician profesor dr. Emilian Popescu. A intrat în monahism la Mănăstirea Neamţ în anul 1998, fiind hirotesit arhimandrit în anul 2001. A fost vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor (1998-2009) şi preşedintele Comisiei Liturgice a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. În prezent, părintele arhimandrit dr. Varlaam Merticariu este lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi (din 1996) şi la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ a Universităţii din Bucureşti (2009). A publicat numeroase studii şi recenzii în volume colective şi reviste de specialitate şi a susţinut comunicări ştiinţifice la numeroase conferinţe şi simpozioane de teologie naţionale şi internaţionale.



.jpg)
