În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Părintele Constantin Galeriu a fost comemorat la biserica unde a slujit
Parohia „Sfântul Silvestru” din Protopopiatul Sector 2 Capitală a organizat luni, 20 noiembrie, un eveniment comemorativ prilejuit de împlinirea a 105 ani de la naşterea părintelui Constantin Galeriu, care a slujit la această biserică din anul 1973 şi până la trecerea sa la Domnul, în anul 2003. În cadrul întrunirii au avut loc mai multe luări de cuvânt, vorbitorii împărtăşind gânduri legate de slujirea la Sfântul Altar şi la catedră a cunoscutului părinte profesor.
Părintele Cristian Galeriu, preot slujitor la Biserica „Sfântul Silvestru”, a oferit detalii privind organizarea evenimentului comemorativ: „Acest eveniment marchează împlinirea a 105 ani de la naşterea părintelui Constantin Galeriu, la 21 noiembrie 1918, cu câteva zile înainte de Marea Unire. În acest an am comemorat şi împlinirea a 20 de ani de la trecerea la Domnul a părintelui. La evenimentul din această seară au participat apropiaţi ai părintelui, momentul fiind organizat de un grup pe care părintele l-a format în timpul vieţii, «Conştiinţe în slujirea cu iubire a Adevărului». A fost o atmosferă deosebită, cu mulţi oameni care l-au cunoscut şi l-au iubit şi cu mulţi oameni care vor să-l descopere prin opera lui şi prin evocările care se fac”.
Părintele conf. dr. Gheorghe Holbea de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti a evocat figura părintelui profesor de omiletică Constantin Galeriu din timpul studiilor sale: „Am participat cu mare drag la toate cursurile lui. Părintele Galeriu a fost «profesorul-eveniment» pentru că la cursurile lui nu era doar o predare de cunoştinţe, ci fiecare dintre cursurile sale era un eveniment. Am regretat că unii dintre colegii mei nu au avut această intuiţie de a participa la cursuri pentru că părintele nu făcea niciodată prezenţa. Era o selecţie, participau doar cei care simţeau că părintele este un profesor deosebit”.
Părintele profesor Constantin Galeriu a fost spiritual şi cadru didactic al Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucureşti, trecând la veşnicele lăcaşuri la 10 august 2003, fiind înmormântat în curtea bisericii unde a slujit timp de trei decenii.