Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Părintele Dumitru Popescu a fost înmormântat
Părintele academician Dumitru Popescu a fost înhumat astăzi, 13 martie, la cimitirul "Belu" din Capitală. Slujba de înmormântare a fost săvârşită de un sobor de ierarhi şi preoţi, condus cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Ceremonia funebră a avut loc în Biserica „Sfânta Ecaterina” - paraclisul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, informează Radio TRINITAS, citat de BASILICA.
Zeci de credincioşi, clerici, precum şi foşti şi actuali studenţi teologi care l-au avut drept dascăl şi îndrumător sau doar au studiat lucrările părintelui Dumitru Popescu şi-au luat rămas bun de la cel care a dominat, timp de patru decenii, învăţământul teologic universitar din ţara noastră. Au fost prezenţi academicieni, oameni de cultură, reprezentanţi ai autorităţilor de Stat. Slujba a fost săvârşită după rânduiala specială a înmormântării clericilor de Preafericitul Părinte Patriarh, împreună cu Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, Înalt Preasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos şi Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop Vicar Patriarhal, înconjuraţi de părinţii profesori ai Facultăţii de Teologie „Justinian Patriarhul” din Bucureşti. Părintele academician Dumitru Popescu a fost un teolog remarcabil, distins om de cultură şi de înaltă ţinută morală, a afirmat, în cuvântul său, Patriarhul Daniel.



.jpg)
