În ziua de sâmbătă, 20 iunie 2026, la sediul Mitropoliei Basarabiei din Chişinău, Republica Moldova, s‑a întrunit Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei, la care, sub preşedinţia IPS Părinte Mitropolit Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și locțiitor de Arhiepiscop al Chișinăului și Mitropolit al Basarabiei, au participat: PS Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, PS Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, şi PS Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, în vederea desemnării, prin consultare deschisă urmată de vot secret, a doi candidaţi pentru slujirea de Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al plaiurilor.
Părintele Mihai Găluşcă a plecat la Domnul
Părintele Mihai Găluşcă, slujitor în parohia Solonţ, Protopopiatul Moineşti, a plecat la Domnul miercuri, 22 august, după o perioadă de suferinţă, în urma unei boli necruţătoare. Slujba înmormântării va fi precedată de Sfânta Liturghie, care va fi oficiată în această dimineaţă, de la ora 9:30, în Biserica "Sfânta Parascheva" din parohia Sărata, Protopopiatul Moineşti. "Credincioşii parohiilor Solonţ şi Sărata, colegii preoţi din Protopopiatul Moineşti şi familia conduc în aceste zile, pe ultimul drum, trupul neînsufleţit al părintelui Mihai Găluşcă, după ce sufletul său s-a mutat la cele veşnice. Pe 29 august, ar fi împlinit 39 de ani de preoţie, în tot acest răstimp slujind cu dăruire în parohiile: Agrişul Mic (Arad), Micşeni (Botoşani), Băhnăşeni, Sărata şi Solonţ. În aceste momente de dureroasă despărţire transmitem condoleanţe familiei greu încercate, rugând pe Milostivul Dumnezeu să le dea putere, sprijin şi ocrotire, iar sufletul adormitului robului Său, preotul Găluşcă Mihai, să-l primească în împărăţia Sa", se arată într-un comunicat al Protoieriei Moineşti. (C. Ciofu)



.jpg)
