Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Parohia bihoreană Sânnicolau Român, la ceas aniversar
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a slujit duminică, 5 septembrie, Dumnezeiasca Liturghie în Parohia Sânnicolau Român, Protopopiatul Oradea, cu prilejul împlinirii a 242 de ani de la sfințirea și așezarea pietrei de temelie a Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae”.
Ierarhul le-a vorbit credincioşilor prezenţi despre Evanghelia Duminicii a 11-a după Rusalii, în care este prezentată Pilda datornicului nemilostiv, şi a evidenţiat rolul covârșitor pe care iertarea îl are în viața creștinului.
Ierarhul i-a îndemnat pe credincioșii prezenți la un exercițiu introspectiv, reflectând la propria dimensiune interioară, analizând cu discernământ critic care este cu adevărat felul în care se raportează la măruntele nedreptăți pe care le face aproapele, comparând cu felul în care ei înşişi păcătuiesc înaintea lui Dumnezeu.
Preasfinţitul Părinte Episcop Sofronie a arătat că Pilda datornicului nemilostiv este „o veritabilă lecție a iertării, care - dacă o urmăm și îi suntem fideli - în mod tainic se preschimbă în promisiunea unei lumi mai bune. Dacă tot mai mulți am fi mai atenți la cuvintele care fac referire la iertare în rugăciunea «Tatăl nostru», s-ar schimba viața întregului pământ și s-ar schimba și speranța de viitor pentru copiii și tinerii noștri, că vor trăi într-o lume mai bună, pentru ca și ei, împreună cu noi și înaintașii noștri, să intrăm în Împărăția cerurilor. Am încredințarea că iertarea poate schimba lumea!”
Preotul paroh Aurel Simion Goga, protopopul Oradiei, a sărbătorit, cu această ocazie, șapte ani de la numirea sa de către Preasfințitul Părinte Sofronie în calitatea de preot paroh al acestei enorii, adresând mulţumiri credincioşilor şi ierarhului.
Preasfinția Sa a amintit de personalităţile pe care satul Sânnicolau Român le-a oferit Bihorului și României, între care marele Nicolae Jiga, iar la final a urat succes tuturor copiilor și tinerilor care se află la început de an școlar.



.jpg)
