Duminică, 3 noiembrie, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Parohia Olari, Protopopiatul Arad, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, se arată pe site-ul arhiepiscopiaaradului.ro.
Parohia Javgur în haine de sărbătoare
Miercuri, 21 februarie, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a oficiat Sfânta Liturghie la Parohia „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” din satul Javgur, Protopopiatul Cimișlia, cu ocazia sărbătoririi a 140 de ani de la construirea bisericii, a aniversării zilei de naștere a preotului paroh Mihail Ciobanu, care a împlinit 40 de ani și 10 ani de slujire în această parohie.
Potrivit Biroului de presă al eparhiei, la slujbă au participat preoții din protopopiat, dar și din Parohia Podeni, precum și primarii din cele două localități și mulțime de credincioși.
În cuvântul de învățătură rostit cu această ocazie, Preasfinția Sa a explicat ce presupune iubirea lui Dumnezeu și a aproapelui nostru, arătând ca nu poți iubi pe Dumnezeu pe care nu-L vezi și urî pe aproapele creat după chipul lui Dumnezeu. La sfârșitul Sfintei Liturghii, ierarhul a oficiat slujba de Te Deum, felicitându-i pe preotul paroh Mihail Ciobanu și pe membrii comunității cu ocazia sărbătorii, îndemnându-i să păstreze dreapta credință și tradițiile frumoase, să mențină valorile strămoșilor pentru a face ca această comunitate să dăinuie și să dea bună mărturie în lumea în care trăim.
Pentru lucrările de înnoire, preotul paroh Mihail Ciobanu a primit Ordinul eparhial „Sfântul Ierarh Dionisie”, în semn de apreciere și încurajare.
De asemenea, Preasfinția Sa a oferit diploma aniversară și câte o Biblie și un Catehism domnului primar și bibliotecii școlii, dar și alte cărți.