În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Parohia „Sfântul Stelian” din Galaţi și-a sărbătorit hramul
Parohia „Pogorârea Sfântului Duh şi Sfântul Stelian” din municipiul Galaţi a desfăşurat în perioada 22-26 noiembrie 2019 o serie de activităţi filantropice în cadrul Centrului multifuncţional de servicii sociale „Speranţe pentru vârsta a III-a”, precum și evenimente culturale dedicate satului românesc.
Evenimentele dedicate hramului parohiei închinate Sfântului Stelian Paflagonul din Galați au început duminică, 24 noiembrie, când, după Sfânta Liturghie, a fost organizat un program cultural-artistic dedicat satului românesc de către elevii mai multor şcoli din judeţul Galaţi. În ziua de prăznuire a Sfântului Stelian, marți, 26 noiembrie, a fost săvârşită Sfânta Liturghie de către un sobor de preoţi, la care au participat chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, persoanele asistate în cadrul centrului social, precum şi mulţi credincioşi din municipiul Galaţi. După Sfânta Liturghie, IPS Părinte Arhiepiscop Casian a rostit rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra slujitorilor şi credincioşilor acestei parohii.
În cuvântul de învăţătură, ierarhul a vorbit despre darurile Duhului Sfânt şi binefacerile pe care Dumnezeu le trimite oamenilor prin sfinţii Săi, exemplificând acest lucru cu prezentarea vieţii alese şi sfinte a Cuviosului Stelian Paflagonul. Cu acest prilej, ierarhul locului l-a prezentat credincioşilor pe preotul Ionuţ Furtună, noul slujitor al acestei parohii.
De asemenea, arhipăstorul Dunării de Jos a anunţat că în perioada următoare demisolul Centrului multifuncţional al parohiei va fi amenajat ca aşezământ de găzduire pentru persoanele fără adăpost prin contribuţiile unor persoane dornice să ajute semenii aflaţi în nevoi.
Ziua a continuat cu un program cultural-artistic susţinut în cadrul centrului social multifuncţional de către elevi de la Colegiul Naţional „Mihail Kogălniceanu ” şi de la Liceul „Emil Racoviţă” din Galaţi, precum şi Grupul folcloric „Glasul Odăieşilor” din localitatea Odaia Manolache, judeţul Galaţi, care au bucurat auditoriul cu poezii, cântece şi dansuri populare româneşti.
La evenimentele prilejuite de hramul parohiei au participat peste 300 de persoane vârstnice, elevi, cadre didactice şi preoţi din municipiul Galaţi. Cu sprijinul Societăţii Naţionale a Femeilor Ortodoxe Române, filiala Galaţi, şi prin implicarea membrilor Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi din România, filiala Galaţi, bătrânii asistaţi în cadrul Centrului social au primit pachete cu alimente, produse de igienă, medicamente, iconiţe şi alte daruri de suflet.