Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Parohia „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din Giurgiu în haine de sărbătoare
Pentru credincioşii Parohiei „Sfinţii Martiri Brâncoveni” și „Sfânta Sofia“ din orașul Giurgiu, ziua de miercuri, 16 august, a fost un prilej de mare bucurie duhovnicească, deoarece noua biserică parohială și-a sărbătorit ocrotitorii.
Manifestările religioase închinate Sfinţilor Martiri Brâncoveni au debutat în ajun cu săvârşirea slujbei Vecerniei cu Litia.
În ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfintitul Parinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un impresionant sobor de preoţi şi diaconi.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinția Sa a vorbit despre credinţa puternică şi dragostea faţă de Biserică şi faţă de poporul drept credincios pe care le-au avut Sfinţii Martiri Brâncoveni.
Pentru bucuria duhovnicească a credincioşilor, au fost așezate spre închinare, într-un loc special amenajat, icoana Sfântului Constantin Brâncoveanu, care adăpostește părticele din sfintele sale moaşte, icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, adusă de la biserica din Letca Nouă, racla cu părticele din moaștele Sfântului Ioan Rusul, adusă de la mănăstirea ce îi poartă numele din județul Giurgiu, și o frumoasă raclă cu moaștele mai multor sfinți, adusă de la Mănăstirea Comana.
Toți cei prezenți au primit din partea chiriarhului iconițe și alte daruri. La acest moment al hramului, parohia a pregătit și pachete cu alimente care au fost oferite credincioşilor prezenţi.