Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Liveni, Protopopiatul Dorohoi, a devenit vacantă
Începând cu data de 1 februarie 2013, parohia „Sf. Trei Ierarhi“ din Liveni, Protopopiatul Dorohoi, Arhiepiscopia Iaşilor, a devenit vacantă. Parohia are un număr de 108 familii, are biserică, nu are casă parohială, nu are casă socială. Gradul parohiei este 3 C rural.
Preoţii interesaţi pot depune dosarele de transfer la Sectorul Administrativ-bisericesc al Centrului eparhial Iaşi, conform procedurii standard.
Alături de parohia din Liveni, în cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, există momentan încă 31 de posturi la parohii vacante pentru numiri şi transferuri. Lista lor poate fi consultată pe portalul doxologia.ro. (T.R.)



.jpg)
