„Participăm tainic la postul de 40 de zile al Domnului”

În prima zi a Postului Sfintelor Paști, luni, 19 februarie, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a citit prima parte a Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, în cadrul slujbei Pavecerniței Mari, săvârșită în Catedrala Patriarhală. La final, Preafericirea Sa a rostit un cuvânt de învățătură despre motivația și folosul postirii unite cu rugăciunea și pocăința.

Canonul cel Mare, numit și „canonul lacrimilor”, a fost alcătuit de Sfântul Ierarh Andrei, Arhiepiscopul Cretei, și se citește fragmentat în primele patru zile ale Postului Mare, integrat în slujba Pave­cerniței Mari. Creația lirică din secolele 7-8 ilustrează în cuvinte tânguitoare istoria mântuirii nea­mului omenesc, de la căderea în păcat a protopărinților Adam și Eva până la Sfintele Pătimiri și Învierea Domnului nostru ­Iisus Hristos.

La finalul Pavecerniței Mari din Catedrala Patriarhală din prima zi a Postului Mare, Preafericitul Părinte Daniel a vorbit despre istoria acestui post și evoluția perioadei de postire de-a lungul anilor. Patriarhul României a sub­liniat faptul că modelul suprem de postire al credincioșilor orto­docși este Însuși Mântuitorul Iisus Hristos, Care îndată după Botezul în Iordan S-a retras în pustie, a postit timp de 40 de zile și a respins trei mari ispite venite de la diavol. „Aceste trei ispite - lăcomia de bunuri materiale, stăpânirea asupra altora și mândria sau afirmarea de sine - pe care le-a respins Mântuitorul Iisus Hristos le respingem și noi în timpul postului, dar cu ajutorul Lui. În această perioadă, noi participăm tainic la postul de 40 de zile al Mântuitorului Iisus Hristos și acest post este organizat ca o școală a pocăinței, pentru că începe la sfârșitul Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai. Adam a fost alungat din Rai pentru trei greșeli mari: nu a ascultat de Dumnezeu, nu s-a înfrânat - adică nu a postit, și nu s-a pocăit după ce a greșit. El a dat vina pe Eva, și Eva pe șarpe. De atunci, de la Adam și Eva - protopărinții noștri care au căzut în păcat prin neascultare, nepostire și nepocăință -, toți ­oamenii au tendința de a acuza pe alții și de a se scuza pe sine. Aceste predispoziții ale firii ­umane moștenite de la proto­părinții Adam și Eva se regăsesc în noi. De aceea, pocăința este ­singura cale de a redobândi Raiul pierdut de protopărinți”, a spus Preafericirea Sa.

Postul, o dăruire de sine adusă lui Hristos

Postul Sfintelor Paști este școală a pocăinței și urcuș spre Înviere și a fost rânduit de Sfinții Părinți, ei înșiși mari postitori și oameni ai rugăciunii și ai pocăinței. Motivația autentică a postului este iubirea pentru Domnul nostru Iisus Hristos: „Pocăința este izvor de multă sfințire, de înnoire, de bucurie. De aceea, Mântuitorul Iisus Hristos spune: «Când postiți, nu fiți triști, ca fățarnicii». De ce există în post o bucurie, dincolo de faptul că se renunță la bucate de origine animală, bucate alese? Se mănâncă mai puțin și se mănâncă produse de origine vegetală, care predispun mai mult la rugăciune, la pacificarea patimilor egoiste. Pentru că Îl iubim pe Hristos. Postul este o ofrandă, o jertfă de sine, o dăruire de sine adusă lui Hristos, Care sfințește viața noastră și Care participă la postul nostru, pentru că El Însuși mai întâi a postit 40 de zile în pustie și ne ajută să postim, ca nevoința noastră să nu fie o simplă autoînfometare, o crispare”.

Binefacerile adevăratei postiri le obținem numai prin unirea acestuia cu rugăciunea și pocăința. „Postul pe care l-a rânduit Biserica este o transformare a foamei și a setei materiale și fizice în foame și sete după Dumnezeu, în dor de Dumnezeu. Dacă postim și nu ne rugăm, postul este foarte greu, pentru că este o interdicție autoimpusă, fără să primim nimic în schimb. Dacă renunțăm la hrana materială și nu punem în locul ei hrană spirituală, atunci omul care postește se enervează, se agită, se tulbură, pentru că a renunțat și nu a primit nimic în schimb. Însă atunci când împuținăm, diminuăm hrana materială, spune Sfântul Vasile cel Mare, creștem porția de hrană spirituală, transformăm foamea de bucate în foame după Dumnezeu, dorim să Îl iubim mai mult, ne eliberăm de determinismul aproape mecanic al dependenței noastre excesive de bunurile materiale”, a arătat Preafericirea Sa.

Liturghie a pocăinței

Întâistătătorul Bisericii noas­tre a vorbit și despre starea de pocăință drept centru spiritual al întregii perioade liturgice a Triodului, tâlcuind cuvintele rugăciunii Sfântului Efrem Sirul. „În toate cântările Triodului sunt unite teama de Dumnezeu - care duce la smerenie - cu nădejdea ridicării, a vindecării de păcate și nădejdea mântuirii sau primirii luminii Învierii lui Hristos în sufletele noastre. Rugăciunea cea mai răspândită în această perioadă a Postului Sfintelor Paști este a Sfântului Efrem Sirul: «Doamne, și Stăpânul vieții mele». Această rugăciune este numită o pecete a întregii școli de pocăință din timpul Sfântului și Marelui Post al Sfintelor Paști. Părintele Petroniu Tănase, care a trecut la Domnul în data de 22 februarie 2011, spune că această rugăciune a Sfântului Efrem Sirul este pecetea liturghiei pocăinței; întreg Postul Sfintelor Paști - zice el - este o liturghie a pocăinței, organizată de Biserică, în care omul aduce ca daruri jertfa postului său, se aduce pe sine lui Dumnezeu duhovnicește ca ofrandă, potrivit îndemnului Sfântului Apostol Pavel: «Înfățișați trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, bineplăcută lui Dumnezeu»”.

Cântările bisericești au fost intonate de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române, dirijată de pr. lect. dr. Stelian Ionașcu, şi de Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patri­arhale, condus de arhid. protopsalt Mihail Bucă. Partea a doua a Canonului de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul a fost citită ieri, în cadrul slujbei Pavecerniței Mari, de către Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal. Rânduiala specială a Canonului cel Mare continuă, la Catedrala Patriarhală, astăzi și mâine, începând cu ora 16:00. Canonul cel Mare se va citi integral miercuri, 21 martie, în săptămâna a cincea a Postului Mare, când se săvâr­șește Utrenia zilei de joi.