Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Păstrarea identităţii româneşti în diaspora
După mai multe decenii, Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria dispune, începând de săptămâna trecută, de un spaţiu muzeal pentru comunitatea ortodoxă românească din Ungaria.
Imobilul a fost cumpărat de către Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria şi este situat în Gyula, în cartierul cunoscut drept „Oraşul Mare Românesc“. „Obiectivul realizării acestei expoziţii muzeale este cu atât mai important, cu cât Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria deţine diferite articole bisericeşti, cu o vechime de peste 200 sau 300 de ani, care au fost adunate de la parohiile componente începând cu anul 1988. Expoziţia reprezintă, în acelaşi timp, mărturii asupra istoriei, identităţii, specificului şi valorilor spirituale şi culturale ale comunităţii româneşti din Ungaria, care le apreciază foarte mult şi care şi-a dorit întotdeauna ca ele să fie puse în valoare într-un spaţiu corespunzător. Colecţia de obiecte vechi bisericeşti a fost realizată cu sprijinul conducerii episcopiei şi prin munca susţinută şi îndelungată a două cercetătoare de prestigiu din cadrul comunităţii româneşti din Ungaria, cu pregătire de specialitate în domeniul muzeal, şi anume Emilia Martin şi Elena Ciobai Munteanu. Pentru valoarea deosebită a obiectelor care o compun, începând din anul 2005, colecţia a primit şi statutul special de colecţie ocrotită de Oficiul pentru Patrimoniu Cultural din Ungaria“, a precizat Preasfinţitul Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
Expoziţia este amenajată la parterul imobilului şi cuprinde icoane pe pânză, lemn şi sticlă, cărţi vechi de cult, piese de artă bisericească sau de orfevrărie (cruci, cădelniţe, potire, discuri), articole de textile (veşminte bisericeşti, acoperăminte pentru obiectele de cult etc.), documente de arhivă (matricole de botez, cununii, înmormântări, protocoale ale şedinţelor instituţiilor de conducere bisericeşti) etc., expuse în mod corespunzător, modern şi atractiv, pentru a suscita interesul vizitatorilor.
„Semnarea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului din Gyula, aflat în apropierea multor alte instituţii ale comunităţii româneşti din Ungaria, precum Grădiniţa Românească, Şcoala Generală şi Liceul Românesc «Nicolae Bălcescu», Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU) şi Centrul de Documentare şi Informare al AŢRU, Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria etc., înseamnă primul pas determinant în îndeplinirea visului şi dorinţei arzătoare a acestei comunităţi, care va fi urmat, în viitorul apropiat, de alte măsuri specifice pentru amenajarea expoziţiei“, a mai spus Episcopul românilor ortodocşi din Ungaria.



.jpg)
