Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
„Patimile lui Hristos”, prezentate în Catedrala orădeană
La Catedrala episcopală "Învierea Domnului" din Oradea a avut loc pe 14 aprilie o reprezentaţie a scenetei "Patimile lui Hristos", interpretată de elevii clasei a IV-a de la Şcoala Generală "Dimitrie Cantemir", din Oradea, coordonaţi de instit. Doina Lung. Micii actori au dat viaţă personajelor şi evenimentelor care s-au derulat în ultimele zile din viaţa pământească a Mântuitorului Iisus Hristos, patimile Sale şi pe cei care au avut o contribuţie semnificativă în condamnarea Sa la moarte: Iuda, Ponţiu Pilat, Ana şi Caiafa, evenimentul desfăşurându-se cu binecuvântarea şi în prezenţa Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei. (Pr. Cristian Rus)



.jpg)
