După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
„Patimile lui Iisus“, prezentate de elevii clujeni
Elevi ai Şcolii "Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca au prezentat vineri, 15 aprilie, la Biserica "Adormirea Maicii Domnului", piesa de teatru "Patimile lui Iisus". Ei au dorit să arate suferinţa prin care a trecut Mântuitorul Iisus Hristos pentru noi. Cei 23 de elevi au fost coordonaţi de învăţătorul Adriana Gavriluţiu, iar sceneta a antrenat nu numai copiii, ci şi părinţii şi bunicii, dar şi simpli enoriaşi, care au venit în număr mare să-i vadă pe tinerii artişti, ce şi-au consacrat efortul creştineşte. Cu ajutorul credincioşilor şi a unor sponsori, elevii au fost răsplătiţi cu diplome şi pachete cu dulciuri. Acţiunea face parte dintr-un program de colaborare între Parohia "Adormirea Maicii Domnului" şi şcolile din cuprins, pe baza căruia elevii sunt implicaţi în activităţi religios-culturale. (C.N.)



.jpg)
