În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Patriarhul Ecumenic a vizitat mormântul Apostolului Filip
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu alături de ierarhi şi clerici ai Patriarhiei Ecumenice au vizitat vechiul oraş Ierapolis, Asia Mică, ocazie cu care a şi săvârşit Sfânta Liturghie şi o slujbă de pomenire pe ruinele bisericii antice creştine închinate Sfântului Apostol Filip din localitate. Potrivit unei tradiţii locale, în această biserică se află şi mormântul Sfântului Apostol Filip. Împreună cu Sanctitatea Sa a fost Înalt Preasfinţitul Iakobos, Mitropolitul Laodiceii.
"Am venit în inima Asiei Mici, unde de secole sunt urmele celor şapte Biserici din Apocalipsă şi unde frumoasele picioare apostoliceşti au propovăduit pacea. Am venit să ne rugăm pentru sufletele nenumărate ale părinţilor şi fraţilor noştri adormiţi aici şi care se odihnesc în mâna lui Dumnezeu şi să ne afundăm în rugăciunea, în credinţa şi-n dragostea lor către Hristos. Pământurile acestea sunt udate de sângele martirilor, precum cel al Sfântului Apostol Filip, şi unde părinţii noştri au ridicat monumente de înalt nivel cultural, pe care vin să le admire pelerini din toată lumea", a spus Sanctitatea Sa Bartolomeu. Acest eveniment a marcat prima vizită a Patriarhului Ecumenic la ruinele Bisericii creştine din Laodiceea, pomenită şi în cartea biblică Apocalipsa. La slujba bisericească au participat Theodoros Tzakiris, consulul general al Greciei la Izmir, prefectul regiunii Denizli, pelerini din Constantinopol, Smirna, Mitilene, precum şi un grup de armeni din Adana. După oficierea slujbelor, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a vizitat ruinele mai multor biserici creştine din această zonă, care aşteaptă să fie restaurate. (M. Nedelcu)



.jpg)
