În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Patriarhul României a fost colindat de membrii Coralei „Nicolae Lungu”
În prima zi de Crăciun, după ce au dat răspunsurile la Sfânta Liturghie de la Catedrala Patriarhală, membrii Coralei „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române l-au colindat pe Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Reședința Patriarhală. Preafericirea Sa i-a întâmpinat pe membrii corului în Salonul Sfinţilor Români şi i-a binecuvântat. Totodată, Patriarhul României i-a felicitat pe colindători şi a apreciat activitatea desfăşurată de aceştia cu prilejul sfinţirii Catedralei Mântuirii Neamului şi a sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României. „Vă felicităm pentru toată activitatea misionară pe care aţi desfăşurat-o la catedrală şi în deplasare în timpul acestui An Centenar. În mod deosebit vă felicităm pentru căldura cu care aţi cântat la sfinţirea Catedralei Naţionale şi la sărbătoarea hramului Sfântului Apostol Andrei. A fost frig în biserică, dar căldură multă în cântare, încât s-a compensat frigul de afară prin căldura cântărilor solemne şi în acelaşi timp foarte pline de trăire duhovnicească”, a spus Preafericirea Sa. La final, Patriarhul României le-a oferit daruri membrilor Coralei „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române.



.jpg)
