În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
Patriarhul României, de două zile în ţinuturile nemţene
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, se află de două zile în zona mănăstirilor din judeţul Neamţ. Aşa cum puteţi citi şi în paginile 8-9 ale „Ziarului Lumina“, luni seara, Părintele Patriarh a ajuns la Mănăstirea Sihăstria, unde a avut loc o slujbă de Te Deum. De sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, Preafericirea Sa, alături de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi de alţi cinci arhierei ai Bisericii noastre a sfinţit Biserica cu hramurile „Înălţarea Sfintei Cruci“ şi „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ de la Schitul Poiana lui Ioan al Mănăstirii Sihăstria. La Biserica „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla“ a Mănăstirii Sihăstria slujba Sfintei Liturghii, cu prilejul serbării hramului bisericii „Naşterea Maicii Domnului“, a fost săvârşită de IPS Teofan, alături de alţi patru ierarhi din Sinodul Bisericii noastre. În cuvântul transmis credincioşilor, Părintele Patriarh a făcut referire la Catedrala din incinta Mănăstirii Sihăstria şi la cea din curtea Seminarului Teologic „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ. „Ne aducem aminte cu multă bucurie de momentul sfinţirii locurilor unde trebuia să se construiască Biserica «Sfântul Ioan Iacob Hozevitul» de la Seminarul Teologic «Veniamin Costachi» şi Biserica «Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla» în care ne aflăm. Sfinţirea locului pentru sfântul lăcaş din incinta seminarului de la Neamţ a avut loc pe 5 august, iar cel pentru Catedrala Sihăstriei pe 7 august 1994. Acest lucru nu s-a mai întâlnit de noi niciodată. Iată cum Dumnezeu ne-a înştiinţat atunci că cele două biserici se vor construi repede, vor fi mari şi frumoase, împodobite ca nişte mirese ale lui Hristos, Împăratul“, a spus PF Daniel.
Biserica cu hramurile „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul“ şi „Sfântul Vasile cei Mare“ din incinta Seminarului „Veniamin Costachi“ de la Neamţ a fost sfinţită aseară de către PF Părinte Patriarh, alături de IPS Teofan, IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, PS Calinic, Episcopul Argeşului şi Muscelului, PS Corneliu, Episcopul Huşilor, şi PS Ioachim Băcăuanul, Arhireu-Vicar al Episcopiei Romanului. Ritualul sfinţirii a constat în ungerea cu Sfântul şi Marele Mir şi stropirea cu Agheazmă a sfântului lăcaş în exterior şi interior. Detalii de la acest eveniment aflaţi din ediţia de mâine a „Ziarului Lumina“. Mâine, 10 septembrie 2009, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va fi prezent la Mănăstirea Durău, unde va sfinţi Corpul B al Casei „Pelerinul“ din cadrul Centrului Cultural-pastoral „Sfântul Daniil Sihastrul“.