În Duminica a 30‑a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, s‑a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Halânga, Protopopiatul Drobeta, unde a săvârșit Sfânta
Patriarhul României, în vizită canonică în Episcopia Sălajului
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, efectuează o vizită canonică în Episcopia Sălajului, în perioada 13-16 septembrie, la invitaţia Preasfinţitului Părinte Episcop Petroniu.
În semn de binecuvântare a clerului şi credincioşilor din Episcopia Sălajului, cinstitele moaşte ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, Vindecătorul de boli, păstrate în Catedrala patriarhală, vor fi duse pentru a fi venerate la paraclisul „Sfântul Apostol Evanghelist Luca“ al Centrului eparhial din Zalău şi la Biserica „Sfântul Prooroc Daniel“ din Jibou.
Primirea oficială a Preafericitul Părinte Daniel, Pariarhul Bisericii Ortodoxe Române, a avut loc în Catedrala episcopală din municipiul Zalău, ieri seară. Cu acest prilej a fost oficiată o slujbă de Te Deum, iar moaştele Sfântului Ierarh Nectarie, Vindecătorul de boli, au fost aşezate spre închinare la Centrul eparhial, unde vor rămâne până în dimineaţa zilei de duminică, 15 septembrie.
Azi, 14 septembrie 2013, la sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va oficia slujba de sfinţire a paraclisului Centrului eparhial şi Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor din care fac parte Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului şi Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, pe un podium special amenajat în faţa noului sediu al Episcopiei Sălajului.
Duminică, 15 septembrie, de la orele 9:15, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va sfinţi Biserica „Sfântul Prooroc Daniel“ din municipiul Jibou şi va oficia Sfânta Liturghie. În sobor se vor afla Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, şi Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului. Moaştele Sfântului Ierarh Nectarie, Vindecătorul de boli, vor fi aduse spre închinare în acest lăcaş de cult şi vor rămâne spre a fi venerate până luni, 16 septembrie 2013, orele 13:00.
Slujiri arhiereşti
Azi, la praznicul Înălţării Sfintei Cruci, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, oficiază Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii Sădinca, judeţul Sibiu. Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, oficiază Sfânta Liturghie la Mănăstirea Lupşa, judeţul Alba, care îşi sărbătoreşte hramul.
Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, va sluji Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii Prislop, alături de Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, oficiază Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii Căşiel, din judeţul Cluj.
În Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, când se face pomenirea Sfântului Ierarh Iosif de la Partoş, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, oficiază Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Ţebea, Protopopiatul Brad, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, între care se va afla şi Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei. Sfânta Liturghie are loc în cadrul serbărilor naţionale de la Ţebea, închinate memoriei lui Avram Iancu, organizate de Prefectura Hunedoara.
Înaltpreasfinţiul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, se va afla în Parohia Ciuruleasa, Protopopiatul Câmpeni, unde va târnosi biserica din localitate, apoi va săvârşi Sfânta Liturghie. Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, oficiază Sfânta Liturghie în Parohia Bod-Colonie, Protopopiatul Săcele.
Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, oficiază Sfânta Liturghie la Paraclisul „Sfântul Niceta de Remesiana“ de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu „ din Oradea.
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sălajului, resfinţeşte biserica Parohiei Vişeu - Valea Scradei, Protopopiatul Vişeu, apoi oficiază Sfânta Liturghie.