Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Patru ani de apariţie a Ediţiei de Moldova a „Ziarului Lumina“
Ediţia de Moldova a „Ziarului Lumina“ serbează astăzi, 2 februarie, patru ani de când a fost tipărit primul număr.
Cele 1200 de numere ale ediţiei de Moldova care au apărut de la data de 2 februarie 2009 şi până astăzi au cuprins relatări, ştiri, reportaje, interviuri din Arhiepiscopia Iaşilor, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului şi Episcopia Huşilor, precum şi texte de opinii sau documentare. De asemenea, au apărut informaţii din actualitatea socială, din Sănătate şi Educaţie. Anul trecut, pe 2 februarie, în ziua în care Ediţia de Moldova a „Ziarului Lumina“ serba trei ani de existenţă, a fost lansată o campanie intitulată „Bisericile de lemn ale Moldovei“, cu scopul de a readuce în conştiinţa publică vechile biserici din lemn din Moldova.



.jpg)
