Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Patru ani de apostolat al Ediţiei de Oltenia
În urmă cu patru ani, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, Mitropolia Olteniei primea în dar Ediţia de Oltenia a „Ziarului Lumina“. Iniţiativa binecuvântată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi sprijinită întru totul de arhiereii celor patru eparhii sufragane a aşezat laolaltă specificul vieţii bisericeşti din Oltenia, dezvoltând în sute de pagini frumuseţea tradiţiei ortodoxe de pe aceste meleaguri.
Născută din dorinţa de a surprinde cât mai eficient viaţa bisericească din Oltenia spre folosul sufletesc şi întărirea duhovnicească a clericilor şi credincioşilor din această latură de ţară, Ediţia de Oltenia a fost aşezată dintru început sub purtarea de grijă a Maicii Domnului. În fapt, totul a început la Tismana, în ctitoria Sfântului Nicodim, la data de 15 mai 2010, de praznicul Adormirii, hramul cinstitului aşezământ monahal. După Sfânta Liturghie, din mijlocul celor câteva sute de credincioşi, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu a dat startul unui energic demers editorial. Binecuvântarea a fost rodnică şi, zi după zi, vreme de patru ani fără întrerupere, Ediţia de Oltenia a prestigiosului cotidian al Bisericii Ortodoxe Române a îmbrăcat frumos evenimentele eclesiale, a pus în evidenţă personalităţi de seamă şi locuri de tradiţie, a promovat tinere condeie. Cu toate acestea, cel mai important rol al acestei publicaţii a fost acela de a aprinde în sufletele creştinilor olteni şi mai mult iubirea de Hristos şi preţuirea pentru darurile Sale binecuvântate. Aşa se face că, nu de puţine ori, cuvântul arhiereului a încolţit ca „grăuntele de muştar“ în inima credincioşilor, aducând mult folos duhovnicesc. Evenimentele din viaţa parohiilor noastre au arătat de asemenea că menirea Bisericii este una dinamică, concretizată în ajutorarea semenilor aflaţi în nevoie, a celor bolnavi sau apăsaţi sufleteşte.
În dărnicia slovei, clericii, profesorii de religie sau credincioşii olteni au redescoperit dorinţa şi totodată frumuseţea scrisului românesc. Răsplata acestor osteneli de cele mai multe ori dezinteresate a fost aprecierea unanimă a cititorilor, dornici să cunoască mai multe despre istoria, cultura şi spiritualitatea Bisericii oltene. Pentru astfel de intervenţii au fost conturate rubrici săptămânale, menite să puncteze într-un mod cât mai eficient caracterul polivalent al Ediţiei de Oltenia. În felul acesta, pe lângă materialele de actualitate religioasă, au fost create noi rubrici, precum: „Cuvânt din amvon“, „Sfinţi români cu moaşte în pământul Olteniei“, „Locaşuri de închinare din Oltenia“ etc. Fiecare demers publicistic a fost susţinut şi creditat de experienţa colegilor de la Ediţia Naţională.
Datoria Ediţiei de Oltenia a „Ziarului Lumina“ a fost şi este prin urmare una misionară, promotoare a exemplului şi pedagogiei creştine. Această iniţiativă a fost acumulată progresiv în contextul mai larg de armonizare cu specificul presei bisericeşti promovate la nivelul Patriarhiei noastre. În consecinţă, cei patru ani de osteneală la altarul slovei scrise se adaugă cu folos în istoria presei bisericeşti din Oltenia, deschizând totodată perspectiva unei noi deveniri în lucrarea Bisericii. Alături de revista „Mitropolia Olteniei“, cea mai veche publicaţie bisericească din spaţiul cultural oltenesc, Ediţia de Oltenia a „Ziarului Lumina“ completează o nouă etapă în tradiţia scrisă, ducând mai departe latura practică a vieţii eclesiale. Cu avantajul unei deschideri largi în rândul cititorilor olteni, în variantă scrisă şi mai ales online, îmbracă frumoasa promisiune de transpunere concretă şi succintă în actualitate a specificului Ortodoxiei noastre.