Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Patru ani de la ridicarea la rang de Arhiepiscopie

Patru ani de la ridicarea la rang de Arhiepiscopie

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Gabriel Molocea - 27 Septembrie 2013

S-au împlinit ieri, 27 septembrie, patru ani de la istoricul moment al înălţării Eparhiei Dunării de Jos în rangul de Arhiepiscopie, precum şi al conferirii rangului de Arhiepiscop chiriarhului Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitului Casian. Cu acest prilej, în toate bisericile eparhiei s-au desfăşurat mai multe evenimente liturgice şi pastoral-misionare.

La Galaţi, manifestările dedicate acestui eveniment au debutat în preziua cinstirii Sfântului Antim Ivireanul prin organizarea, de către Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei“, a conferinţei cu tema „Cinstire Sfântului Antim Ivireanul. 300 de ani de la tipărirea Liturghierului de la Târgovişte (1713 - 2013)“, susţinută de pr. prof. dr. Lucian Petroaia, precum şi prin vernisarea unei expoziţii de carte veche bisericească din sec. XVIII. Sărbătoarea a continuat cu săvârşirea Privegherii în Catedrala arhiepiscopală.

Evenimentul aniversar din 27 septembrie a fost marcat prin săvârşirea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de slujitori din Administraţia eparhială, membri ai Consiliului eparhial, protoierei, precum şi alţi clerici din eparhie.

Cu acest prilej, credincioşii prezenţi la Sfânta Liturghie au putut să se închine la racla cu sfintele moaşte ce se află în patrimoniul sacru al Arhiepiscopiei Dunării de Jos. În continuarea Sfintei Liturghii, au fost oficiate slujba de mulţumire şi un Polihroniu. „Este o bucurie duhovnicească deosebită la care participăm cu toţii, cler şi popor, căci privim spre înaintaşii noştri care ne-au lăsat tezaurul duhovnicesc al Dunării de Jos: slujirea minunată, faptele de sfinţenie, viaţa cuvioasă, patrimoniul deosebit al Dunării de Jos şi, bineînţeles, poporul cel binecredincios. De asemenea, astăzi, ierarh, cler şi popor de la Dunărea de Jos aducem mulţumire Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi membrilor Sfântului Sinod, celor care au înţeles valoarea istorică, misionară, culturală şi social-filantropică a slujitorilor şi credincioşilor de la Dunărea de Jos“, a arătat părintele Lucian Petroaia, vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

La final, Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit parastasul pentru vrednicii de pomenire ierarhi slujitori pe tronul arhieresc al Dunării de Jos, preoţi, ctitori, binefăcători, dar şi pentru victimele inundaţiilor din 12-13 septembrie din judeţul Galaţi.

Eparhia Dunării de Jos a fost ridicată la rang de Arhiepiscopie la 27 septembrie 2009, în Catedrala din municipiul Galaţi, conform hotărârii Sfântului Sinod. Sfânta Liturghie a fost oficiată atunci de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii noastre, înconjurat de un sobor de 21 de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, invitat fiind şi IPS Mitropolit Dionisie al Corintului. Sfânta Liturghie a fost urmată de festivitatea solemnă a ridicării în rang de Arhiepiscopie a Episcopiei Dunării de Jos şi a ridicării ierarhului în rangul de Arhiepiscop. La eveniment au participat autorităţi centrale şi locale, invitaţi din străinătate şi foarte mulţi credincioşi.