Paza gândurilor aduce pace în lume

Într-un anumit gen de literatură, şi anume acela care ţine de aşa-numita zonă a paranormalului, se vorbeşte mult, între altele, de puterea gândurilor, de felul în care acestea influenţează, în bine sau în rău, viaţa celor spre care sunt trimise, dar şi a celor care le emit. Par aceste afirmaţii nişte noutăţi deosebite, dar ele sunt, de fapt, adevăruri ştiute demult şi aduse la cunoştinţa lumii de către Sfinţii Părinţi. Multe din paginile rămase de la ei vorbesc cititorului din orice timp despre paza gândurilor.

Unul dintre cei mai mari duhovnici ai vremurilor din urmă (părintele Porfirie, care a fost multă vreme slujitor pe lângă o policlinică din Atena, trecut la Domnul în anul 1992) spunea unuia din fiii săi duhovniceşti: Când oamenii se supără şi se înfurie, se răspândeşte o putere rea ce vine de la răul din ei, putere prin care îl influenţează pe celălalt chiar şi atunci când nu-i spune nimic. În felul acesta îi influenţează astăzi şi părinţii pe copiii lor. (...) Să nu gândeşti nimic rău despre aproapele tău, fiindcă, astfel, îl vei influenţa în rău. Nu este multă vreme de când a apărut în librării o carte elocventă pentru tema în discuţie chiar şi prin titlul ei: Cum îţi sunt gândurile, aşa îţi este şi viaţa. Este o carte prin care ne vorbeşte stareţul Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa. În cuprinsul acestei cărţi, el repetă de mai multe ori, insistând, această idee a puterii pe care o au gândurile, cum acestea ne influenţează într-o mare măsură viaţa şi cum noi nici măcar nu ne dăm seama de acest lucru: Însă, iarăşi, nu se cade să cugetăm nimic vătămător în inima noastră, căci şi cel mai mic gând vătămător ne tulbură pacea. Starea noastră lăuntrică se înrăutăţeşte şi felul nostru de a fi faţă de oameni se înăspreşte. Căci şi cel mai mărunt gând ce nu este întemeiat pe dragoste nimiceşte pacea.

Iată, deci, cum numai prin gândurile noastre răul poate prolifera în lume şi se poate ajunge, astfel, la un adevărat vălmăşag al gândurilor din noi şi din comunităţile noastre umane. Iar un asemenea rău, luând amploare, poate duce la conflicte tot mai mari, unele chiar de anvergură, cum sunt războaiele.

De aceea este atât de important să ştim cum să ne stăpânim gândurile, ceea ce nu este deloc uşor. Trebuie să veghem mereu, iar vegherea este una dintre probele cele mai grele în diferitele scenarii iniţiatice. Sigur că, în cazul unor astfel de scenarii, prin voinţă puternică şi prin mult exerciţiu, se poate ajunge la unele rezultate. Este vorba însă, în acest caz, de câţiva iniţiaţi, mai mult sau mai puţin izolaţi de restul lumii, lume ce rămâne, în continuare, vulnerabilă în faţa puterilor malefice care, ştiut este, îşi exercită influenţa în câmpul întins şi încâlcit al gândurilor oamenilor.

Altfel stau însă lucrurile în creştinism. Acolo unde oamenii nu sunt creştini doar cu numele, intră în luptă puterea redutabilă a iubirii. Însufleţit de dragostea sa faţă de aproapele şi susţinut de iubirea sa pentru Hristos, creştinul autentic devine, în mod firesc, responsabil în orice fel de manifestare a sa în lume. El nu va trimite gânduri rele (de invidie, de răzbunare, de ură etc.) către cei din jur, iar dacă spre el sunt trimise astfel de gânduri ele cad fără să-l afecteze, căci un astfel de om este înzestrat cu acea extraordinară virtute care se cheamă smerenie. Stareţul Tadei relatează o situaţie trăită de Sfântul Antonie cel Mare: Domnul a descoperit Cuviosului Antonie cel Mare raza de acţiune a gândurilor care ne înconjoară. Şi când a văzut, Cuviosul a suspinat: „Doamne, cine poate să treacă de acestea?“. Şi a auzit un glas: „Numai cei smeriţi şi blânzi“. De ei, nici nu se vor atinge acestea.

După toate cele spuse, vom înţelege poate mai bine sensul cuvintelor prin care Iisus ne cere să-i iubim pe vrăjmaşii noştri. Doar o asemenea iubire şi numai dacă este întru Hristos poate bloca răul care vine către noi şi care poate lua amploare, rănind tot mai mult atât pe destinatar, cât şi pe emiţător.