La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Pe scurt
Autobuze cu GPS la Iaşi
Municipalitatea ieşeană va achiziţiona, până în vara acestui an, un număr de 50 de autobuze cu aer condiţionat şi sistem de navigare. Primarul Gheorghe Nichita a declarat că finanţarea pentru autobuze va fi asigurată cu fonduri de la banca Dexia, unde municipalitatea ieşeană a contractat, în urmă cu doi ani, un credit de 200 de milioane de lei, pentru realizarea unor proiecte de infrastructură. „Am stabilit cu cei de la Regia Autonomă de Transport Public Iaşi să începem întocmirea caietului de sarcini pentru achiziţionarea autobuzelor. Am discutat mai multe formule de finanţare şi, probabil, vom modifica lista de investiţii de la împrumutul Dexia, pentru a le plăti din credit“, a explicat Gheorghe Nichita. Potrivit datelor prezentate de edilul ieşean, valoarea totală a achiziţiei celor 50 de autobuze va fi de aproximativ 10 milioane de euro. „Am prefera ca autobuzele să aibă aer condiţionat, sistem GPS şi alte dotări moderne, ca cele din Bucureşti. Cred că avem o şansă mare de a rezolva problema transportului în comun pe raza municipiului Iaşi, dacă vom achiziţiona aceste autobuze“, a declarat directorul RATP Iaşi, Maricel Ghercă. Noi apartamente ANL la Botoşani Primăria municipiului Botoşani intenţionează să construiască, în acest an, un număr de 96 de apartamente cu finanţare de la Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL). Viceprimarul Florin Ghiorghiţă a declarat că noile apartamente vor fi construite în baza unui proiect care a obţinut deja finanţare de la ANL şi vor fi destinate tinerilor cu vârste de până la 35 de ani. „A fost aprobată partea de finanţare pentru 96 de apartamente. Blocurile vor fi realizate în sistemul parter plus două etaje şi vor fi amplasate în continuarea blocurilor existente, imediat după grădiniţa care se construieşte acolo“, a afirmat edilul botoşănean. Noile blocuri urmează să fie ridicate în cartierul ANL Cişmea, unde există alte peste 100 de apartamente construite cu fonduri guvernamentale. Reprezentanţii municipalităţii susţin că necesitatea construirii de locuinţe este cu atât mai mare, cu cât numărul cererilor venite din partea populaţiei creşte de la o zi la alta. În momentul de faţă, peste 900 de familii din municipiul Botoşani aşteaptă o locuinţă de la stat.