„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Pe scurt
Circ în parcurile din Bucureşti
Bucureştenii vor putea vedea, până pe 29 iunie, în cinci parcuri, tot atâtea spectacole oferite de companii importante de circ din Italia, Germania, Rusia, Ungaria şi România, cu prilejul primei ediţii a Festivalului Internaţional de Artă a Circului. Competiţia este o premieră în lume, deoarece nu va fi între numerele de circ, aşa cum se întâmplă de obicei, ci între spectacolele fiecărei ţări. Ieri seară, fiecare companie participantă şi-a prezentat în premieră spectacolele ce vor concura în cadrul festivalului. Parcul Izvor va găzdui spectacolul Circului Busch-Roland (Germania), în Drumul Taberei vor putea fi urmăriţi artiştii Circului Medrano (Italia), reprezentanţii Circului Nikulin (Rusia) vor face show în Parcul Tineretului, în timp ce ungurii de la Circul Richter vor putea fi întâlniţi în Parcul Titan. Circ & Variete Globus va dovedi măiestria României în arta circului, într-un spectacol ce va avea loc în Parcul Circului. Timp de 11 zile, cele cinci spectacole vor putea fi urmărite zilnic, la orele 11:00 şi 19:00. Scutiri la plata impozitului pe teren Consiliul Concurenţei a avizat o schemă de ajutor de stat regional, în valoare de 87,5 milioane de lei, pentru perioada 2008-2010, privind scutirirea firmelor de la plata impozitului pe teren şi clădiri, cu scopul stimulării investiţiilor şi crearea de noi locuri de muncă. Autorităţile locale interesate vor decide asupra condiţiilor specifice de acordare a sprijinului, respectiv perioada în care firmele vor beneficia de noile prevederi, valoarea minimă a investiţiei finanţate sau numărul minim de locuri de muncă înfiinţate, se arată într-un comunicat al autorităţii de reglementare în domeniul concurenţei. „În cadrul acestei scheme, vor beneficia de sprijin financiar aproximativ 1.500 de agenţi economici, întreprinderi mari sau IMM-uri, în scopul stimulării investiţiilor şi creării de locuri de muncă. Nu vor fi finanţate, prin această schemă, proiectele mari de investiţii realizate de agenţii economici“, se arată în comunicat. Finanţarea constă în scutiri la plata impozitului pe teren şi clădiri, în cuantum de maxim 50% din cheltuielile eligibile ale proiectului pentru întreg teritoriul României, cu excepţia regiunii Bucureşti-Ilfov, caz în care sprijinul acoperă cel mult 40% din costuri. Întreprinderile mici şi mijlocii vor beneficia de bonusuri, de 20%, respectiv 10%. Beneficiarii schemei trebuie să asigure, din resurse proprii, cel puţin 25% din costurile eligibile.