Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Pe scurt

Pe scurt

Data: 07 Martie 2008

Pictură murală, descoperită la biserica din Volovăţ

În interiorul Bisericii „Înălţarea Sfintei Cruci“, ctitorie a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, construită în anul 1502, din localitatea Volovăţ, judeţul Suceava, a fost descoperită o pictură murală, informează Rompres. Descoperirea s-a făcut în timpul unor probe de curăţare a pereţilor, pentru a se vedea dacă există sau nu pictură la adâncime, deoarece se credea că lăcaşul de cult nu este pictat. Se doreşte ca în viitorul apropiat pictura murală descoperită în biserica suceveană să fie restaurată, însă pentru aceasta este necesară alocarea unor fonduri care să acopere cheltuielile.

Guvernul a alocat 19,7 milioane de lei pentru unităţi de cult

Guvernul a aprobat alocarea sumei de 19,7 milioane de lei de la bugetul de stat pentru reabilitarea, acoperirea unor cheltuieli de întreţinere şi funcţionare, susţinerea activităţilor de asistenţă socială, precum şi pentru restaurarea bunurilor din patrimoniul cultural mobil, a 46 de unităţi de cult, informează Biroul de presă al Guvernului. Printre unităţile de cult care vor primi fonduri se numără: Biserica ortodoxă română „Sf. Nicolae“ din Bruxelles (două milioane de lei), Centrul eparhial romano-catolic din Bucureşti (un milion de lei), parohia greco-catolică „Adormirea Maicii Domnului“ Reghin (1 milion de lei), Mănăstirea Durău (500.000 de lei), Mănăstirea Cozia (200.000 de lei), Mănăstirea Cernica (100.000 de lei), Centrul eparhial Iaşi (500.000 de lei), Palatul patriarhal din Bucureşti (2 milioane de lei), Catedrala patriarhală din Bucureşti (2 milioane de lei), Mănăstirea Cheia (500.000 de lei), Centrul eparhial ortodox Roma (4,5 milioane de lei). Ministerul Culturii şi Cultelor şi alte organe abilitate vor controla modul de utilizare, în conformitate cu prevederile legale, a sumelor alocate.

Slujbă de Priveghere la Biserica Memorială „Mihai Viteazul“ din Alba Iulia

La Biserica Memorială „Mihai Viteazul“ din Alba Iulia a avut loc aseară, de la ora 20:00, o slujbă de Priveghere în cinstea cuvioşilor asceţi, pe care Biserica îi pomeneşte astăzi, în ultima sâmbătă înainte de Postul Mare, informează reîntregirea.ro. Slujba a cuprins Vecernia, Utrenia şi Sfânta Liturghie şi s-a terminat la ora 1:00 noaptea. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul Psaltic „Lumină lină“ din Alba Iulia. În timpul laudelor de la Utrenie au fost scoase spre închinare sfintele moaşte aflate în lăcaşul de cult din Alba Iulia, închinat domnitorului Mihai Viteazul. Astfel, credincioşii au avut posibilitatea să se închine unor părticele din moaştele Sf. Siluan Athonitul, Sf. Nectarie de Eghina, Ioan Rusul şi Sf. Haralambie.