În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Pe scurt
IPS Mitropolit Daniel participă la consultaţia panortodoxă din Rhodos
În cadrul vizitei pastorale de lucru pe care o efectuează în aceste zile în Grecia, Înalt Prea Sfinţitul Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a ajuns ieri la Rhodos, unde se va desfăşura, în zilele următoare, consultaţia panortodoxă care precede cea de-a III-a Adunare Ecumenică Europeană de la Sibiu, care va avea loc în luna septembrie, anul acesta. „Importanta întâlnire din toamnă a determinat întâlnirea de la Rhodos, unde delegaţi oficiali, ierarhi, preoţi şi teologi din toate Bisericile Ortodoxe din lume vor discuta despre perspectiva ortodoxă asupra temelor anunţate pentru Adunarea Ecumenică de la Sibiu“, a declarat corespondentul Radio Trinitas în Grecia, diaconul Nicolae Dima. Conferinţă internaţională ecumenică la Patriarhie În perioada 26 - 29 iunie a.c., Patriarhia Ortodoxă Română, împreună cu Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfânta Tereza” şi Universitatea Bucureşti, organizează un preambul al celei de-a treia Adunări Ecumenice Europene 2007, intitulat Conferinţa Internaţională „Healing of Memories”, informează Biroul de presă al Patriarhiei Române. Debutul sesiunilor de întâlniri ale acestui eveniment are loc astăzi, 26 iunie, la Catedrala patriarhală din Aleea Dealul Mitropoliei, începând cu orele 16.30. Temele primei zile ale conferinţei au în prim plan perspectivele ortodoxe, catolice şi protestante asupra eforturilor de reconciliere între Biserici, popoare şi culturi. A 54-a săptămână de studii liturgice la Paris Începând de ieri, 25 iunie şi până joi, 28 iunie, la Institutul de Teologie Ortodoxă „Sf. Serghie“ din Paris, are loc o conferinţă liturgică pe tema: „Confirmarea şi Crişmarea: probleme legate de un rit post-baptismal“. În cele patru zile ale conferinţei, care este cea de-a 54-a „Săptămână de studii liturgice“ organizată la acest institut, vor participa nume cunoscute ale teologiei ortodoxe actuale, precum: Andrei Lossky, pr. prof. dr. Boris Bobrinskoy, Michel Stavrou şi alţii, informează Radio Trinitas. Din partea României, menţionăm participarea pr. prof. dr. Viorel Sava, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, şi a pr. lect. dr. Ioan Bizău, titularul catedrei de Teologie Liturgică de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj. Un nou preşedinte al Consiliului pontifical pentru dialog interreligios Ieri, 26 iunie, cardinalul francez Jean-Louis Tauran a fost numit în funcţia de preşedinte al Consiliului pontifical pentru dialog interreligios, informează Rompres. Cardinalul Tauran îi va urma în funcţie, unui alt francez, cardinalul Paul Poupard. Diplomat al Bisericii Catolice şi responsabil pentru arhivele şi bibliotecile Vaticanului, Jean-Louis Tauran va primi noua funcţie din septembrie a.c..