În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Pe scurt
Biserici miniaturale în expoziţie la Oradea
Astăzi, 25 iunie, la Muzeul Militar din Oradea, va fi deschisă o expoziţie cu miniaturi ale celor mai importante biserici din localitate. Aceste lucrări aparţin unui deţinut din penitenciarul de maximă siguranţă din localitatea amintită, informează Rompres. Titlul expoziţiei este „Biserica - corabia mântuirii noastre“. Evenimentul va deschide seria de manifestări dedicate sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii spirituali ai penitenciarelor. Publicul va avea acces la această expoziţie în perioada 25-29 iunie. Expoziţie de icoane despre patimile Apostolilor Artistul Claudiu Victor Gheorghiu invită în perioada 28 iunie-11 iulie a.c. la cea de-a IV-a expoziţie personală de artă religioasă, intitulată „Patimile Apostolilor“. Expoziţia este organizată de Uniunea Artiştilor Plastici din România la Galeria Galateea de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Capitală. Expoziţia va încheia proiectul artistului dedicat Apostolilor Mântuitorului Iisus Hristos, proiect început în anul 2004, cu expoziţia personală „Apostolii“. Vernisajul expoziţiei „Patimile Apostolilor“ va avea loc sâmbătă, 30 iunie, orele 18. Vor fi prezentate publicului 17 icoane pe lemn şi 2 filactere. Vor fi expuse pentru prima dată lucrările artistului „Cina cea de Taină“, pentru care a primit Premiul Special al Criticii la Bienala de arte vizuale de la Taormina – Italia din vara anului 2006, şi „Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca cu scene din viaţa sa“, lucrare distinsă cu Premiul Special al Criticii la Premio BOE, Palermo - Italia, în decembrie 2006. Expoziţia va putea fi vizitată de luni până sâmbătă, între orele 11-19. (N.B.) Biserica se alătură luptei împotriva consumului de droguri Sâmbătă, 23 iunie, cu ocazia Zilei Mondiale Antidrog, la Sibiu, în Aula Senatului Universităţii „Lucian Blaga“ a avut loc o conferinţă la care au participat mai multe personalităţi şi autorităţi locale, jurnalişti şi reprezentanţi ai organizaţiilor studenţeşti, informează mitropolia-ardealului.ro. Organizat de Asociaţia „Forum Antidrog“, sub patronajul IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, evenimentul a dorit să atragă atenţia asupra pericolului consumului de droguri, care s-a extins în ultima perioadă în rândul tinerilor din România. La sfârşitul conferinţei, invitaţii au participat la un marş prin cele mai importante zone ale oraşului Sibiu, manifestare intitulată „Marşul Solidarităţii Antidrog“.