Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Pe urmele Sfântului Ioan Iacob Românul
Centrul de pelerinaj "Sfântul Apostol Pavel" şi Agenţia de pelerinaj "Basilica Travel" ale Patriarhiei Române organizează, în perioada 1-7 august, un pelerinaj în Ţara Sfântă, cu prilejul împlinirii, la 5 august, a 50 de ani de la mutarea la Domnul a Sfântului Cuvios Ioan Iacob Românul.
În a cincea zi de pelerinaj, la Mănăstirea "Sfântul Gheorghe Hozevitul", acolo unde se află spre cinstire moaştele Sfântului Ioan Iacob, grupul de credincioşi va participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Ioan al Episcopiei Covasnei şi Harghitei, şi de către Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal. Cei doi ierarhi vor însoţi pelerinii pe tot traseul, informează BASILICA. "În acest pelerinaj, vom sluji în biserica noastră de la Ierihon şi, de asemenea, îl vom cinsti şi pe Sfântul Ioan Iacob la Mănăstirea "Sfântul Gheorghe Hozevitul". Vom ajunge şi pe Muntele Taborului, unde vom găsi urmele unui alt mare părinte al Bisericii noastre, care a şi ridicat biserica de aici, părintele Irinarh Roseti. Acestea ar fi cele două puncte româneşti ale pelerinajului nostru", a declarat IPS Ioan pentru TRINITAS TV. În cadrul pelerinajului, credincioşii vor vizita cele mai importante locuri din Ierusalim şi din Ţara Sfântă, amintite în Evanghelii. "Punctele de o importanţă inestimabilă pentru noi vor fi cele legate de vizitarea Bisericii de la Betleem unde s-a Născut Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi la Nazaret unde Mântuitorul şi-a petrecut aproape 30 de ani din viaţa Sa pământească, apoi vizităm locurile importante de la Ierusalim, cât şi alte locuri sfinte care au rămas ca mărturie a trecerii pe pământ a Mântuitorului Iisus Hristos, alungându-se prin aceste mărturii toate născocirile şi miturile legate de existenţa sau nonexistenţa lui Hristos pe pământ", a mai spus IPS Ioan. Mai multe informaţii despre acest pelerinaj, dar şi despre altele organizate de Centrul de pelerinaj "Sfântul Apostol Pavel" şi Agenţia de pelerinaj "Basilica Travel" ale Patriarhiei Române se găsesc pe site-urile www.pelerinaj.ro şi www.basilicatravel.ro sau la sediile din Bucureşti: Calea Victoriei nr. 45, sector 1, Bulevardul Corneliu Coposu nr. 1 D şi Strada Doamnei nr. 20, ambele în sectorul 3. Toate fondurile obţinute din pelerinaje sunt folosite de Patriarhia Română pentru sprijinirea Centrului de Presă BASILICA.



.jpg)
