După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Pelerinaj cu icoana Maicii Domnului de la Trifeşti
Icoana făcătoare de minuni din parohia Trifeşti, Protopopiatul Roman, se află în aceste zile în municipiul Oneşti, cu binecuvântarea PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului. Începând cu data de 6 august 2009, icoana s-a aflat în mai multe biserici din Oneşti. Ieri, icoana ajuns la Capela Spitalului Municipal din Oneşti şi la Biserica „Sf. Nicolae“, iar aseară s-a întors la Catedrala „Pogorârea Duhului Sfânt“. Credincioşii vor putea participa astăzi la slujba Sfintei Liturghii şi a Sfântului Maslu la Catedrala „Pogorârea Duhului Sfânt“. Pe lângă aceste slujbe, oneştenii se vor putea ruga în cadrul Acatistului şi Paraclisului Maicii Domnului până pe 14 august. „Vineri, la ora 14:00, va avea loc Vecernia, cu scoaterea icoanei Adormirii Maicii Domnului, ce va fi urmată de Prohodul Maicii Domnului. Icoana făcătoare de minuni se va întoarce la Trifeşti, lăsând binecuvântările ei şi împlinirea cererilor pe care credincioşii le depun la această icoană“, a declarat pr. Constantin Alupei, protoiereu al Protopopiatului Oneşti. (C.C.)



.jpg)
