„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Pelerinaj cu moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia la Braşov
Racla cu moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia a fost adusă în pelerinaj în perioada 3-6 octombrie la parohia ortodoxă „Valea Cetăţii“ din Braşov, Arhiepiscopia Sibiului. Delegaţia care a adus sfintele odoare de la Mănăstirea Curtea de Argeş a fost condusă de Înaltpreasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului. Sfintele odoare şi delegaţia au fost întâmpinate la Biserica cu hramurile „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ şi „Sfântul Corneliu Sutaşul“ din Braşov, vineri, 3 octombrie, de cler şi credincioşi din Ardeal, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului.
„Înaltpreasfinţitul Mitropolit Laurenţiu şi Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Calinic au binecuvântat mulţimea credincioşilor şi au rostit cuvinte de învăţătură în care au pus la sufletul celor prezenţi importanţa evlaviei către sfinţi şi a închinării la moaştele acestora, precum şi rolul pe care sfinţii îl au în mijlocirea rugăciunilor către Bunul Dumnezeu. Înaltpreasfinţitul Calinic şi-a exprimat bucuria de a fi împreună cu credincioşii din Braşov cu această binecuvântată ocazie, mulţumind pentru organizare şi primirea călduroasă în Ardeal“, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului.
Cu această ocazie, părintele paroh Corneliu Gârbacea de la parohia din Braşov a oferit celor doi ierarhi câte o icoană cu Sfinţii Martiri Brâncoveni, pictate pe sticlă la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. Duminică, Sfânta Liturghie a fost oficiată la biserica Parohiei „Valea Cetăţii“ din Braşov de către Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Calinic, înconjurat de un sobor de slujitori. (M. Nedelcu)