Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Pelerinaj de tradiţie în vechea urbe a Iaşiului
Moaştele Cuvioasei Parascheva, ale Sfântului Simeon de la Muntele Minunat şi Icoana „Prodromiţa“ de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului au fost scoase spre închinare, ieri, din Catedrala mitropolitană din Iaşi şi aşezate sub un baldachin situat pe platoul din faţa căminului preoţesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“, unde pelerinii se vor putea închina până pe 15 octombrie.
Aseară, cele trei sfinte odoare au fost purtate în procesiune pe străzile oraşului în cadrul pelerinajului „Calea Sfinţilor“, devenit deja o tradiţie. Astăzi, începând cu ora 18.00, în Catedrala mitropolitană se va desfăşura concursul coral anual „Lăudaţi pe Domnul“, evenimentul fiind urmat de un miniconcert de muzică bisericească susţinut de corul bărbătesc „Mitropolitul Iosif Naniescu“ al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi. Mâine, unul dintre cele mai vechi lăcaşuri din Iaşi - Biserica „Sfântul Sava“ - va fi resfinţit de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Luni, în ziua cinstirii Cuvioasei Parascheva, Sfânta Liturghie va fi oficiată pe o scenă amenajată pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt. (O. Bălinişteanu)



.jpg)
