Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Pelerinaj în Grecia
Centrul de pelerinaje "Sfântul Nicodim" al Arhiepiscopiei Craiovei organizează, în perioada 16-24 octombrie, un pelerinaj în Grecia. Printre obiectivele vizate se numără Insulele Corfu cu biserica şi moaştele Sfântului Spiridon, Insula Eghina cu Mănăstirea şi moaştele Sfântului Nectarie, Atena, Patras cu biserica şi moaştele Sfântului Apostol Andrei, Salonic cu biserica şi moaştele Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir, Insula Evia cu biserica şi moaştele Sfântului Ioan Rusu. Preţul pelerinajului este de 315 euro  250 lei, pentru 9 zile şi 8 nopţi de cazare la hoteluri de trei stele. (Gh. Cioiu)



.jpg)
