Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Pelerinaj la Corfu de Sfântul Spiridon
Centrul de pelerinaje "Sfinţii Martiri Brâncoveni", al Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor, organizează, în perioada 10-14 decembrie, un pelerinaj în Insula Corfu (Grecia), cu participare la slujba Sfintei Liturghii oficiate în Biserica "Sfântul Spiridon" şi închinarea la sfintele sale moaşte. Printre obiectivele vizate se vor număra: Mănăstirea Meteora, Biserica "Sfântul Dumitru" din Salonic şi Mănăstirea "Sfânta Paraschevi" din Corfu. Preţul biletului este de 115 euro, cu două nopţi de cazare şi mic dejun inclus. (Gheorghe Cioiu)



.jpg)
