Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Pelerinaj la Ortona pentru românii din Italia
Centrul de Pelerinaje al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei organizează sâmbătă, 9 octombrie, un pelerinaj la Ortona, la locul în care se cinstesc moaştele Sfântului Apostol Toma. Cu această ocazie, în Catedrala "San Tomasso", în altarul situat deasupra criptei care adăposteşte moaştele sfântului, Preasfinţitul Episcop Siluan, al românilor din Italia, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi vor săvârşi Sfânta Liturghie în cinstea Sfântului Toma, pe care Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte la data de 6 octombrie. (Silviu Dascălu)



.jpg)
