De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Pelerinaj pentru copiii din Protopopiatul Sălişte
Copiii implicaţi în taberele de pictură pe sticlă din Parohiile Gura Râului, Fântânele, Miercurea Sibiului şi Apoldu de Jos au participat la sfârşitul săptămânii trecute la un pelerinaj la Mănăstirile Horezu, Cozia, Ostrov şi Bistriţa. Pelerinajul a fost organizat în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Ioan Lupaş„ din oraşul Sălişte şi cu Protopopiatul Sălişte. Copiii au fost însoţiţi de preotul Nicolae Drăghici din Parohia Fântânele şi au avut posibilitatea să afle mai multe despre arta brâncovenească. Taberele de pictură pe sticlă din parohiile aminte au avut în acest an tematică dedicată Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, în Patriarhia Română.
„Elevii au realizat diferite icoane ale Sfinţilor Martiri Brâncoveni, pe care le-au expus în cadrul Simpozionului de la Sibiel din 6 august, eveniment dedicat împlinirii celor 300 de ani de la martiriul Sfântului Constantin Brâncoveanu, a celor patru fii ai săi şi a sfetnicului Ianache. Prin acest pelerinaj am dorit să oferim copiilor posibilitatea să vadă în mod special principala ctitorie a domnitorului, Mănăstirea Horezu, şi să afle mai multe despre arta din timpul său“, ne-a spus protopopul de Sălişte, Petru-Toader Damian. (Ştefan Mărculeţ)