În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
Pelerinaj pentru întărirea credinţei
Timp de două zile, parohia Frenciugi din Protopopiatul Iaşi 2 a fost loc de pelerinaj pentru credincioşii care au evlavie la Sf. Ioan Iacob. Încă de sâmbătă după-amiază a fost adusă în Biserica "Sf. Împ. Constantin şi Elena" o părticică din moaştele acestui sfânt.
În parohia Frenciugi din Protopopiatul Iaşi 2 a fost adusă sâmbătă racla ce adăposteşte o părticică din moaştele Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ. Moaştele au fost aduse, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de la Biserica "Sf. Ioan Iacob de la Neamţ" de pr. prof. Viorel Laiu, spiritual în cadrul Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Veniamin Costachi", şi au fost întâmpinate de pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2, alături de soborul de preoţi. "După ce sfintele moaşte au fost aşezate în biserică s-a oficiat Acatistul Sfântului Ioan Iacob şi o slujbă de mulţumire pentru binefacerile primite asupra noastră. Părintele protopop Vilie Doroşincă a ţinut un cuvânt de folos în care a vorbit despre importanţa cinstirii sfinţilor, a Sfântului Ioan Iacob cu precădere. Apoi a avut loc slujba Privegherii, la finalul căreia pr. prof. Viorel Laiu a punctat câteva aspecte din viaţa Sfântului Ioan Iacob", ne-a relatat pr. paroh Ioan Alexandru Sigher. "Sfântul Ioan m-a ocrotit şi m-a ajutat" Programul liturgic a continuat la miezul nopţii cu Taina Sfântului Maslu în cadrul căreia s-au citit rugăciuni pentru izbăvire de boală. Atât la Priveghere, cât şi la slujba săvârşită la miezul nopţii au participat numeroşi credincioşi. Ieri-dimineaţă, începând cu ora 6:00, s-au oficiat slujba Acatistului Sfântului Ioan Iacob, Ceasurile şi Sfânta Liturghie. Răspunsurile la strană le-a dat un grup de elevi ai Seminarului "Veniamin Costachi". La ora 12:00 a avut loc sfinţirea troiţei aflate în poarta bisericii parohiale, care a fost urmată de o agapă frăţească. "Acest pelerinaj reprezintă un prilej de a mulţumi Sfântului Ioan Iacob pentru că m-a ocrotit şi m-a ajutat în cei cinci ani cât am făcut Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ. Pentru credincioşii din parohie venirea sfintelor moaşte reprezintă un motiv în plus de a apăra credinţa într-o zonă misionară cum este aceasta", a mai adăugat pr. paroh Ioan Alexandru Sigher. (Constantin C.)