Pelerinajul Floriilor la Timişoara

Sâmbătă, 12 aprilie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, şi cu purtarea de grijă a Preasfinţitului Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, Centrul eparhial, în colaborare cu parohiile timişorene şi preoţii din eparhie, a organizat tradiţionala procesiune a Floriilor, la care au participat un număr impresionant de clerici şi credincioşi din oraşul de pe Bega.

Procesiunea Floriilor reuneşte parohiile urbane, într-o acţiune cu caracter creştinesc. Au existat trei grupuri mari de pelerini, cu flori de finic şi de salcie în mâini, care prin prezenţa lor au adus prinos de cinstire şi de rugăciune Domnului nostru Iisus Hristos, rememorând un eveniment din istoria mântuirii, când Mântuitorul Hristos a intrat în Iersusalim pe mânzul asinei. Astfel, primul grup de pelerini a plecat de la biserica ortodoxăTimişoara-Iosefin, a străbătut bdul 16 Decembrie 1989 şi apoi credinciosii timişoreni au ajuns la Catedrala mitropolitană. Cel de-al doilea grup a pornit de la  biserica ortodoxă Timişoara-Elisabetin (Piaţa Crucii), apoi grupul s-a deplasat pe străzile Protopop Gheorghe Dragomir şi b-dul Mihai Viteazul, la final credincioşii au poposit în Catedrala mitropolitană. Cel de-al treilea grup s-a reunit la Muzeul Banatului, de unde a străbătut străzile 20 Decembrie 1989 şi b-dul C.D. Loga, iar la final pelerinii s-au rugat în Catedrala mitropolitană. Cele trei grupuri de pelerini s-au unit pe platoul din faţa Catedralei mitropolitane, unde au fost aşteptaţi de Preasfinţitul Paisie Lugojanul, de preoţii şi diaconii de la Catedrala mitropolitană pentru a înconjura împreună sfântul lăcaş. Apoi toţi credincioşii au intrat în catedrală, unde ierarhul, înconjurat de un numeros sobor, a oficiat slujba Vecerniei unită cu Litia. Pe parcursul acestui tradiţional pelerinaj credincioşii au primit din partea Centrului eparhial din Timişoara icoane reprezentând scena cu praznicul Intrării Domnului în Ierusalim. Pelerinajul de Florii marchează strânsa legătură duhovnicească dintre Sâmbăta Învierii lui Lazăr şi Sâmbăta Mare, când Domnul Hristos S-a odihnit în mormânt, şi reprezintă adeverirea biruinţei lui Hristos asupra morţii lui Lazăr şi o prevestire a biruinţei lui Hristos asupra păcatului, morţii şi iadului, prin Învierea Sa proprie din morţi. Praznicul acesta pune în valoare legătura ce există între Taina Crucii şi cea a Învierii Domnului, între intrarea Domnului în Ierusalimul pământesc, ca să pătimească „pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire“, şi intrarea Domnului în Ierusalimul ceresc, ca să ne dăruiască o nouă viaţă, viaţa veşnică, atunci  când vom vedea pe Domnul faţă către faţă, aşa cum este El.