Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit în Duminica dinaintea Crăciunului, a Sfinților Părinți după trup ai Domnului, 22 decembrie 2024, un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul
Pelerinajul tradiţional din Bucureşti continuă la Baldachinul sfinţilor
Programul liturgic şi manifestările legate de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, continuă pe Dealul Patriarhiei, în această dimineaţa racla cu sfintele sale moaşte, alături de cele care conţin fragmente din moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina şi ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ fiind aşezate spre închinare în „Baldachinul sfinţilor”, locul tradiţional de pelerinaj din vecinătatea Catedralei Patriarhale.
În această zi, la orele dimineţii, în sunetul clopotelor şi mireasma duhovnicească a tămâii, slujitorii Catedralei Patriarhale au purtat în procesiune, din pridvorul sfântului lăcaş şi până la „Baldachinul sfinţilor”, raclele în care se păstrează cinstitele moaşte ale ocrotitorilor spirituali ai Catedralei, Sfântul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, şi Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, precum şi cele în care se păstrează fragmente din moaştele Sfântului Ierarh tămăduitor Nectarie de la Eghina şi ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ.
În acest fel, pelerinajul tradiţional prilejuit de sărbătoarea sfântului ocrotitor al Capitalei va continua ca şi în anii anteriori, credincioşii care doresc să se închine la sfintele moaşte putând urca pe Colina Bucuriei, pe aleea de acces din partea dreaptă în sensul de urcare, ieşirea făcându-se prin strada Patriarhiei spre strada 11 iunie, pentru asigurarea respectării normelor igienico-sanitare impuse de contextul pandemic pe care îl traversează ţara noastră. Mai multe detalii privind măsurile luate de organizatori pentru desfăşurarea pelerinajului în condiţii de siguranţă sanitară ne-a oferit părintele Dumitru Ştefănescu, consilier eparhial în cadrul Sectorului administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor: „În aceste zile numărul pelerinilor a crescut, mai ales că este un sfârşit de săptămână binecuvântat de Dumnezeu cu o vreme frumoasă. Pelerinii parcurg drumul până la baldachin aşezaţi pe un rând, cu păstrarea distanţei recomandate de 1,5 metri. Totodată, programul liturgic din aceste zile va fi foarte bogat, fiind caracterizat de o serie de slujbe, respectiv Privegherea Mare şi Sfânta Liturghie, care vor fi săvârşite la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale. Numărul credincioşilor care pot participa la aceste slujbe este redus la 200, pentru respectarea recomandărilor autorităţilor competente legate de prevenirea infectării cu coronavirus. Accesul celor care vor dori să participe la slujbe se va face pe la Piaţa Unirii, pe un culoar special, paralel cu cel de acces la Baldachinul sfinţilor”.
Pe toată durata manifestărilor prilejuite de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, preoţi voluntari din cadrul protopopiatelor Capitalei vor fi prezenţi lângă raclele cu sfintele moaşte, oferind fiecărui pelerin un dar din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, iar voluntarii le vor pune la dispoziţie sticle cu agheasmă, punguliţe cu anafură, pachete cu produse alimentare şi apă, precum şi materiale de dezinfectare şi măşti.