Atmosferă de sărbătoare la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde sute de credincioși s-au adunat pentru a celebra slăvitul praznic al Nașterii Domnului Hristos. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost
A început cinstirea sfinților ocrotitori pe Dealul Patriarhiei
Pe Dealul Patriarhiei din Capitală au început în această dimineață manifestările duhovnicești dedicate sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. La orele dimineții, slujitorii Catedralei Patriarhale au așezat spre închinare, în pridvorul lăcașului de rugăciune, racla cu cinstitele odoare ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, alături de sfintele moaște ale Sfinților Împărați Constantin și Elena, ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina și ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț. Sâmbătă dimineață, 23 octombrie 2021, raclele vor fi așezate spre închinare în „Baldachinul Sfinților”.
Încă din prima zi a sărbătorii, închinătorii așteptau cu răbdare pe culoarul unic de acces, îndurând cu credință răcoarea dimineții de toamnă, să se închine la moaștele așezate în pridvorul Catedralei Patriarhale. „Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, a început mai devreme, pentru ca pelerinii să aibă timp și loc suficient pentru a se închina la moaștele sfinților. Începând de astăzi, moaștele sunt expuse spre închinare în pridvorul Catedralei Patriarhale, iar începând de sâmbătă vor fi așezate în «Baldachinul Sfinților» din proximitatea Catedralei. În aceste zile, slujbele vor fi săvârșite atât în Catedrală, cât și în Altarul de vară. Unele slujbe vor fi săvârșite în interior de către preotul slujitor, iar cele de afară vor fi oficiate de către un sobor de preoți, având în frunte un arhiereu. Credincioșii vor putea veni să cinstească sfintele moaște dinspre Piața Unirii și vor coborî pe strada Patriarhiei spre strada 11 Iunie, pentru a se evita aglomerația, și pentru ca cei prezenți să primească agheasmă, anafură și să poată achiziționa ceea ce au nevoie pentru viața duhovnicească”, ne-a spus părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale.
Din motive sanitare, raclele cu moaștele sfinților sunt acoperite fiecare cu un capac transparent ce va fi dezinfectat permanent.
De asemenea, pe traseul unic de acces sunt trasate marcaje clare de staționare pentru păstrarea distanțării sociale. Pe acest culoar pelerinii primesc din partea voluntarilor Arhiepiscopiei Bucureștilor măști de protecție și dezinfectant.
„Este un moment foarte important, care marchează începutul acestor zile mari de sărbătoare aleasă. Prezența moaștelor Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț are o motivație specială. În anul omagial al pastorației românilor din afara României, Sfântul Ioan Iacob, care a trăit o parte din viață în Țara Sfântă, la Mănăstirea «Sfântul Gheorghe Hozevitul», este considerat unul dintre ocrotitorii noștri, ai românilor, aflați în afara granițelor României. Arhiepiscopia Bucureștilor s-a pregătit în mod consecvent, având o logistică foarte bună, care va fi pusă în aplicare în zilele următoare. Am pus accent pe importanța păstrării tuturor reglementărilor care prevăd precauție și respectarea normelor sanitare, pentru că sunt zile dificile prin care țara noastră trece. (…) Sunt aici tineri și preoți din Arhiepiscopia Bucureștilor, care sunt pregătiți pentru a oferi dezinfectant credincioșilor. Închinătorii se vor retrage apoi pe strada Patriarhiei și apoi pe strada 11 Iunie. În curtea vechii Arhiepiscopii a Bucureștilor sunt amplasate lumânărare și spații pentru colportaj. De asemenea, credincioșii vor primi și pachete cu hrană. În pofida vremurilor foarte grele pe care le trăim, cred că venirea pelerinilor cu multă evlavie și devotament aici îi va ajuta să depășească aceste momente foarte grele”, ne-a spus părintele Mihail Simion Săsăujan, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Închinătorii primesc din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel o carte de rugăciuni, o icoană cu chipul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, și o icoană cu chipul Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț.