Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Pelerini din Scandinavia, la Bistriţa-Nasăud
Pelerini români din Scandinavia, alături de Preasfinţitul Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, au fost prezenţi duminică în localitatea Spermezeu, judeţul Bistriţa-Năsăud. "Am oficiat Sfânta Liturghie în satul meu natal, unde împreună cu pelerinii din ţările scandinave ne-am întărit duhovniceşte la Sfânta Liturghie şi ne-am primenit pe aceste minunate meleaguri de la poalele munţilor Ţibleş. Pr. paroh Ioan Simeon Buta împreună cu enoriaşii din Spermezeu au dăruit Episcopiei noastre ortodoxe române a Europei de Nord câteva costume tradiţionale năsăudene, pe care credincioşii noştri din ţările scandinave o să le poată îmbrăca cu bucurie la sărbătorile Bisericii şi României, împărtăşind astfel şi celor din nordul Europei frumuseţea şi profunzimea spiritualităţii şi identităţii noastre româneşti", a spus PS Macarie.



.jpg)
