În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Pelerini din toată ţara la Mănăstirea Prislop
Luni, 28 noiembrie 2011, s-au împlinit 22 de ani de la trecerea la Domnul a părintelui Arsenie Boca, motiv care a făcut ca în aceste zile Mănăstirea Prislop să devină loc de pelerinaj pentru credincioşii din întreaga ţară.
Aşa cum se întâmplă în fiecare an, şi anul acesta un număr însemnat de credincioşi au venit la Prislop, pentru a înălţa o rugăciune fierbinte la mormântul părintelui Arsenie Boca, cel care este supranumit "Sfântul Ardealului" şi care, datorită activităţii sale misionare pe tărâm duhovnicesc în veacul trecut, a reuşit să rămână în conştiinţa Bisericii noastre ca un reprezentant de seamă al monahismului contemporan. Momentul pomenirii sale din acest an a fost marcat prin săvârşirea Sfintei Liturghii de un impresionant sobor de arhierei, preoţi şi diaconi, condus de Înalt Preasfinţitul Serafim, Mitropolitul Europei Centrale, Meridionale şi de Nord, alături de care s-au aflat Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Daniil, Episcopul Daciei Felix, şi Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. Cuvântul de învăţătură a fost adresat celor prezenţi de Înalt Preasfinţitul Serafim, Mitropolitul Europei Centrale, Meridionale şi de Nord, iar la finalul Sfintei Liturghii a fost oficiată Slujba Parastasului pentru părintele Arsenie Boca. Viaţa "Sfântului Ardealului" Părintele Arsenie Boca s-a născut la 29 septembrie 1910, în Vaţa de Sus, judeţul Hunedoara, şi a primit la botez numele de Zian. Clasele primare le-a urmat în satul natal. În 1929 devine absolvent al Liceului "Avram Iancu" din Brad, iar în perioada 1929-1933 urmează cursurile Institutului Teologic din Sibiu, precum şi cursurile Institutului de Belle Arte din Bucureşti, în 1933. În anul 1935 este hirotonit diacon celib, iar în 1939 ajunge la Sfântul Munte al Athosului, unde va vieţui vreme de trei luni. Revine în ţară cu câteva copii ale unor manuscrise ale Filocaliei, pe care le traduce împreună cu părintele Dumitru Stăniloae. Este considerat ctitor al Filocaliei româneşti. Intră în obştea Mănăstirii "Brâncoveanu" de la Sâmbăta de Sus şi în 1940 este călugărit cu numele de Arsenie. În Vinerea Izvorului Tămăduirii din 1942, părintele Arsenie este hirotonit preot. În luna mai a anului 1948 este arestat de Securitate, pe motiv de apartenenţă la Mişcarea Legionară, lucru negat de părintele Arsenie. Pe 28 noiembrie 1948, este alungat de la Mănăstirea Sâmbăta şi mutat la Mănăstirea Prislop. În anul 1951 este din nou arestat de Securitate şi condamnat la nouă luni de închisoare pe care le va face la Ocnele Mari şi la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Revine în 1952 la Prislop, unde vieţuieşte până în anul 1959, când mănăstirea va fi desfiinţată. Părintelui Arsenie i se interzice să mai slujească şi este stabilit forţat cu domiciliul în Bucureşti. Este angajat ca pictor secund la Biserica "Sfântul Elefterie", iar în anul 1961 este angajat la atelierul de pictură al Patriarhiei de la Schitul Maicilor. În 1968 este pensionat. Este şi anul când începe pictarea bisericii de la Drăgănescu, de lângă Bucureşti, la care munceşte 15 ani. Părintele Arsenie Boca trece la cele veşnice la Mănăstirea Sinaia, pe 28 noiembrie 1989, iar pe 4 decembrie 1989, este înmormântat la Mănăstirea Prislop.