Comunitatea credincioșilor din Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”‑Titan și‑a sărbătorit astăzi, 23 noiembrie, cel de‑al treilea ocrotitor spiritual, Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, care s
Pelerini georgieni la mănăstiri din Capitală și împrejurimi
Un grup de 16 pelerini de la Parohia „Sfântul Pantelimon” din Tbilisi, Georgia, participă la un pelerinaj în România. Pelerinajul, care a început pe 20 mai, i-a purtat pe credincioșii georgieni la mai multe mănăstiri din Moldova, Bucovina şi Arhiepiscopia Bucureştilor, informează basilica.ro. După ce au vizitat mănăstirile Bistriţa, Durău, Ceahlău, Sihăstria, Neamţ, Putna din Moldova şi Bucovina, marți, 24 mai, au ajuns în Capitală. Însoţiţi de Giorgadze Ilia, ambasadorul Georgiei în România, pelerinii au participat la Sfânta Liturghie săvârşită în biserica Mănăstirii Antim din Bucureşti, ocazie cu care o parte dintre ei s-au împărtășit. După Sfânta Liturghie, credincioșii georgieni au fost primiţi de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, în biblioteca Sfântului Sinod din incinta Mănăstirii Antim. Aici, Preasfinţia Sa le-a prezentat istoricul mănăstirii şi le-a vorbit despre activitatea Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, care în anul 2016 este comemorat în mod special în Patriarhia Română la împlinirea a 300 de ani de la moartea sa martirică (1716-2016). Tot marți, pelerinii georgieni au vizitat mănăstirile Cernica, Pasărea, Căldăruşani şi Snagov din Arhiepiscopia Bucureştilor. Pelerinajul credincioșilor georgieni în România se încheie astăzi, 26 mai.