Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Pelerini pe urmele Sfântului Apostol Andrei
Biroul de pelerinaje al Episcopiei Giurgiului a organizat în zilele de 2 şi 3 decembrie, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ambrozie, Episcopul Giurgiului, un pelerinaj la care au participat credincioşi din Episcopia Giurgiului. Aceştia au fost îndrumaţi de pr. consilier Marian Ciocănel, informează episcopiagiurgiului.ro. A fost vizitată Mănăstirea „Peştera Sfântului Apostol Andrei”, apoi, după o călătorie cu bacul dinspre Ostrov, pelerinii s-au putut închina în biserica Mănăstirii Dervent. Aici, au descoperit alte locuri care vorbesc despre prezenţa Sfântului Apostol Andrei pe teritoriul românesc. La final, credincioşii au mai vizitat şi biserica Parohiei Hereşti, din Episcopia Giurgiului, monument de arhitectură ridicat în anul 1642 la porunca Doamnei Elena, soţia domnitorului Matei Basarab. Sfântul lăcaş se află în imediata apropiere a „Casei de piatră” ridicată de Udrişte şi Cazan Năsturel. (Diac. Şt. S.)



.jpg)
